Ceea ce cauți nu e doar irațional, ci și tragic de auto-distrugător. Nu se poate, fiindcă este imposibil, să obții o iubire de adult, prin teroarea infantilă și retragerea în tine însăți. Ca să fie siguri că fiicele lor își vor găsi un soț, părinții chinezi le schilodeau din fragedă copilărie, legându-le strâns labele piciorelor și împiedicându-le să crească normal. Tu te constrângi pe tine încă și mai crunt. Tu sufoci persoana care-ai fi putut să devii, ți-ai condamnat cea mai mare parte din tine la un deces prematur. Sigur că suferi din cauza încercărilor prin care treci în fiecare zi și a micilor tale eșecuri, dar există sub toate acestea o suferință încă și mai mare, pentru că ști prea bine ce ți-ai făcut cu mâna ta.

Noi oamenii pare că suntem făpturi în căutare de sens, care au însă nenorocul să fie aruncate înt-o lume lipsită de sens intrinsec. Una dintre cele mai dificile sarcini este aceea de a inventa un sens al existenței suficient de solid pentru a justifica viața, reușind în același timp negarea calității de autori ai acestui sens. Tragem în schimb concluzia că era ,, acolo,, , așteptându-ne. Căutarea neîntreruptă a unor sisteme fundamentale de sens ne aruncă de multe ori în crize ale sensului vieții.

Ce suntem. Numai ceea ce suntem contează cu adevărat. O conștiință sănătoasă, spune Schopenhauer, înseamnă mai mult decât o bună reputație. Scopul nostru cel mai important ar trebui să fie o sănătate bună și bogăția intelectuală, ceea ce ne poate oferi o rezervă inepuizabilă de idei, independență și o viață morală. Echilibrul interior rezultă din conștientizarea faptului că nu lucrurile în sine ne deranjează, ci interpretarea pe care le-o dăm.

Iar iubind ceva ce ce este nechimbător și etern înseamnă că nu ești supus capriciilor celui iubit sau nestatorniciei ori finitudinii. Asta înseamnă, de asemenea, că nu încercăm să ne completăm printr-o  altă persoană.