,,Ceea ce e nou provoacă întotdeauna uimire şi rezistenţă.,, (S. Freud)

      Prima întâlnire în cadrul ședințelor terapeutice care cuprind majoritar elemente de psihanaliză este cea mai importantă şi ,,majoritatea analiştilor sunt de acord cu faptul că în întrevederile preliminare se regăsesc toate elementele ce se vor dezvolta pe parcursul curei.,,(Hanin 2006)
      În ceea ce priveşte adresabilitatea psihanalizei aceasta are câteva elemente de bază care sunt reprezentate de capacitatea intelectuală, condiţia economică a pacientului, disponibilitatea clientului şi vârsta lui. În legătură cu vârsta (Hanin 2006) scoate în evidenţă faptul că ,,Freud semnalează faptul că e bine ca metoda să fie rezervată pacienţilor care nu au depăşit vârsta de cincizeci şi ceva de ani, fiind de părere că mai târziu aceştia nu mai dispun de plasticitatea proceselor psihice, pe care se bazează terapeutica, iar cantitatea de material de analizat ar fi prea mare,,  iar ca vârstă minimă tot el (Freud) recomandă vârsta trecută de perioada adolescenţei. Cu toate acestea vârsta care presupune desfăşurarea unei analize ajunge să nu mai prezinte un interes foarte mare ţinându-se cont de capacitatea subiectului de a răspunde curei analitice. Curând după prezentarea teoriilor expuse mai sus care stabilesc limite de vârstă, Freud este interesat de fobia micului Hans în vârstă de 5 ani. Ulterior Anna Freud şi Melanie Klein dezvoltă teoriile freudiene în psihanaliza copilului, teorii care îşi vor demonstra eficacitate practică.
      Materialul terapeutic obţinut de la client este analizat cu atenţie iar acesta este stimulat pentru a îmbogăţii acest material din care se va construi pe el însuşi prin înţelegere şi acceptare. Glover afirmă că ,,Ceea ce deosebeşte o consultaţie analitică de alte forme de examinare este în primul rând încurajarea adresată pacientului de a-şi relata propria istorie.[…] În cursul unei consultaţii analitice, cu excepţia unor politeţuri mondene care de altfel nu presupun nici o implicare, inițiativa reală îi aparţine clientului.[…] Însă consultaţia postulează, de asemenea, şi un anume grad de intervenţionism, mai ales când formularea unui diagnostic aproximativ devine esenţială. Pacientul a început să îşi regrete inconştient temeritatea sa, încă din momentul în care a apăsat pe butonul soneriei. Trebuie aşadar să ne aşteptăm să îl vedem că recurge, foarte adesea, la mecanismele de condensare, de deplasare şi de elaborare secundară în relaţia în care se va forma cazul său. Câteva întrebări pertinente vor fi de regulă suficiente pentru a scoate la lumină simptomele, particularităţile conflictului, cel puţin în măsura în care acesta este posibil sau necesar.,, (Glover, 1954)
      În acest tip de întâlnire preliminară practicată de Glover se prezintă un tip de diagnosticare mai dezvoltat decât la Freud, identificând în cadrul acesteia mecanisme de apărare, simptome, sau conflicte dar fără a prezenta un tip de inventar sistematic.
      Într-adevăr, sensiblitatea şi complexitatea actului terapeutic este dificil de surprins în cuvinte şi probabil că ,,Nici un manual , oricât de complet şi de bine scris ar fi, nu ar putea să înlocuiească complexitatea întâlnirii cu pacientul.,, (Hanin 2006). Şi Greenson scoate în evidenţă importanţa analizabilităţii prim prisma motivaţiilor, capacitaţilor şi trăsăturilor de personalitate ale clientului, acordând o atenţie deosebită funcţionalităţii clientului în mediul său, relaţiilor obiectuale.
      O imagine de ansamablu ne arată că ,,la cele două extreme ale tehnicior terapeutice, avem la un capat tehnicile comportamentale vizând atenuarea simptomatică, iar la celălalt capăt psihoterapiile umaniste, vizând o ameliorare subiectivă , dificilă de comparat de la un pacient la altul, în măsura în care aceasta se exprimă în termeni individualizaţi, specifici personalităţii proprii,, E.Rappard (2006)
      Tratamentul psihanalitic poate fi privit ca o metodă de investigare ce presupune ,,definirea manierei în care este instituită experienţa regresivă, adică procesul analitic. Scopul esenţial al travaliului este de conştientiza ceea ce era inconştient.,, şi că această ,,metodă terapeutică, psihanaliza presupune definirea structurilor mentale susceptibile de a fi modificate prin investigaţia psihanalitică.,, pe scurt ,,analiza caută să îl schimbe pe acela care o întreprinde.,, (D. Widlocher, A.Braconnier, 2006)
      Anticipând importanţa ei în dezvoltarea societăţii dar şi impactul ei asupra clientului, în orice epocă s-ar desfăşura tratamentul psihanalitic Freud scria ,,ceea ce e nou provoacă întotdeauna uimire şi rezistenţă,, de aceea, ce trezeşte interesul explorării de sine şi presupune concentrarea unor energii ce pot fi organizate în interiorul actului terapeutic în favoarea clientului, reprezintă elemente cheie a intervenției de tip psihanalitic.
      Psihanaliza identifică şi dezorganizări ale inconştientului ce au legatură cu somatizarea iar intervenţia terapeutică în care sunt introduse elemente de psihanaliza ajută în tratarea acestora, contribuind la o accelerare şi îmbunătăţire a vindecării disfuncţiilor diagnosticate, astfel  J.B.Stora (2006) afirma că ,, Afecţiunile somatice ale dezorganizărilor progresive sunt boli cardiovasculare, boli datorate autoimunizării, cancere, care pun în joc pronosticul vital. În toate cazurile, psihoterapiile psihosomatice urmăresc restabilirea celei mai bune funcţionalităţi mentale posibile a pacienților sau, în cazul unor lacune grave ale mentalizării, instalarea celei mai bune funcţionări economice posibile, mentale şi de comportament, legată prin ipoteză de apărările biologice ale fiinţelor umane. Nu mai e nevoie să spunem că psihoterapiile trebuie să înceapă, în toate cazurile, cât mai curând posibil, pentru a însoţi terapeuticile medicale şi chirurgicale.,,
      Stabilind astfel legătura între inconştient, cu tot ceea ce conţine el trecut, prezent şi viitor prin proiecţii şi prin manifestările somatice, este important ca terapeutul să aibă acces la o cantitate suficientă de informaţii care îi poate oferii posibilitatea de a face conexiuni şi de a analiza starea actuală a clientului. Stimularea clientului de a se expune verbal în ideea că tot cea ce spune este important poate facilita identificarea soluţiilor ce asigură succesul curei.
      În ședințele de psihoterapie integrativă care conțin și elemente psihanalitice ,,a lăsa mintea liberă este de asemenea echivalent cu a elibera sirurile de gânduri şi impresii[...]care vin şi intră în minte, adică nici a le reprima, nici a le reţine, nici a intereveni în mersul lor.,, (Watts, 1997)

Bibliografie

      Sigmund Freud s-a născut la 6 mai 1856 într-o familie de evrei așkenazi din Freiberg, astăzi Příbor/Republica Cehă, Morvia şi a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză.
      Și-a luat numele de "Sigmund" abia la vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei, dar mai avea și alți frați (vitregi) din căsătoriile precedente ale tatălui său. Cu toate că familia sa nu era o familie înstărită și trăiau într-un apartament mic și aglomerat, părinții săi au făcut totul pentru ca Sigmund să aibă parte de cele mai bune condiții, uneori și cu prețul defavorizării celorlalți copii ai familiei.
      Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual și deosebit de silitor. Șase ani la rând a fost primul din clasă, iar la terminarea școlii avea nu numai cunoștințe temeinice de greacă, latină, germană și ebraică, ci învățase și franceza și engleza. Viața de familie se organiza în funcție de programul său de studiu. El își lua masa de seară separat de restul familiei, iar pianul surorii sale Anna a fost mutat din apartament pentru a nu-l deranja.
      Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al treilea an de studii a început să lucreze în laboratorul de fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhelm von Brücke, fiind în special preocupat de funcțiunea Sistemului Nervos Central. El s-a lăsat atât de mult absorbit de această activitate, încât a neglijat celelalte discipline, terminând facultatea abia în 1881, cu o întârziere de trei ani. Dorind să câștige experiență practică, după doi ani începe să lucreze ca medic în spital, în secțiile de psihiatrie și dermatologie. În 1885 obține un post de docent în neuropatologie la Universitatea din Viena și - având o bursă din partea statului austriac - petrece 19 săptămâni la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos de la spitalul Salpêtrière, condusă de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburări nervoase prin hipnoză. Sub conducerea lui, Freud începe să studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.
      În 1886 Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburări cerebrale și nervoase. Din cauza faptului că aplica metodele și concepțiile lui Charcot, socotite neortodoxe de către corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificultăți din partea colegilor. Aceasta explică și faptul că, mai târziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu multă reticență.
      Fugind de persecuția nazistă din Viena în 1938, Freud s-a refugiat la Londra, unde a petrecut ultimul an al vieții sale. Casa situată la Maresfield Gardens nr. 20 în zona Hampstead din Londra, care a aparținut familiei până la moartea din 1982 a fiicei cele mai mici a lui Freud, Anna Freud, a fost ulterior transformată în muzeu. În muzeu se păstrează și mobila lui Freud, printre care se numără și celebra sa canapea.
      Datorită fumatului excesiv, în ultimii ani din viață s-a luptat cu o formă de cancer al maxilarului. A suferit numeroase operații dar, deoarece nu a renunțat la acest viciu (fuma chiar și 20 de trabucuri pe zi), boala s-a agravat și a murit prin sinucidere asistată de un medic care i-a administrat o doză mărită de morfină.
      Freud considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor.
      Principalele teorii ale acestei școli sunt fondate pe următoarele ipoteze:
- Dezvoltarea umană este înțeleasă prin schimbarea zonei corporale de gratificare a impulsului sexual.
- Aparatul psihic refulează dorințe, în special cele cu conținut sexual și agresiv, acestea fiind conservate în sisteme de idei inconștiente.
- Conflictele inconștiente legate de dorințele refulate au tendința de a se manifesta în vise, acte ratate și simptome.
- Conflictele inconștiente şi sexualitatea reprimată sunt sursa nevrozelor.
- Nevrozele pot fi tratate, cu ajutorul metodei psihanalitice, prin aducerea în conștient a dorințelor inconștiente și refulate.
      Prima lucrare publicată de Freud, ”Zur Auffassung der Aphasien” (”Concepții asupra afaziei”, 1891), trata problema tulburărilor de vorbire apărute în urma unei leziuni organice a creierului. După o nouă lucrare în domeniul neurologiei, ”Die infantile Cerebrallähmung” (”Paralizia cerebrală infantilă” , 1897), Freud s-a dedicat cu exclusivitate cercetărilor privind explicarea tulburărilor psihice pe baze psihologice, ceea ce a dus la elaborarea conceptului de ”psihanaliză”. (1896).
      Freud explică apariția manifestărilor nevrotice, în special ale isteriei, datorită refulării unor traume emoționale, ascunse în inconștient. Ca tratament recomandă transpunerea pacientului în stare de hipnoză, cu ajutorul căreia trăirile emoționale refulate sunt din nou aduse la suprafața conștiinței și în felul acesta, conflictele, prelucrate în mod conștient, nu mai provoacă tulburări psihice. Între 1895 și 1900 Freud a formulat cea mai mare parte a concepțiilor sale, care formează nucleul psihanalizei în teorie și practică. El renunță la metoda hipnozei, preferând expunerea spontană de către pacient a amintirilor sale, încă din perioada copilăriei, în timpul ședințelor de psihanaliză, sub forma așa zisei ”asociații libere”. În felul acesta psihanalistul îl ajută să-și clarifice conștient experiențele conflictuale, care stau la baza tulburărilor nevrotice.
      Cu ajutorul asociațiilor libere găsește calea de pătrundere către procesele petrecute în inconștient, ceea ce l-a condus și la explicarea semnificației viselor și a actelor ratate (”lapsusuri”). Prin interpretarea viselor a ajuns la formularea conceptului de sexualitate infantilă și a ”complexului Oedip”, care ar sta la baza legăturilor erotice inconștiente ale copilului cu părintele de sex opus. Aceste puncte de vedere din concepția freudiană au fost și rămân foarte controversate.
      În 1902, Freud este numit profesor la Universitatea din Viena. În jurul său s-a format un cerc de discipoli, ca Alfred Adler, Eugen Bleuler, Carl Gustav Jung și Ernest Jones, care i-au preluat și i-au dezvoltat mai departe teoriile. În 1910 a fost creată Societatea Internațională de Psihanaliză, cu extindere în special în America. Pe baza reprezentărilor sale, Freud a încercat să explice și unele fenomene sociale și culturale, ca religia, mitologia, arta și literatura. După ocuparea Austriei de naziști, Freud se refugiază cu întreaga familie la Londra, unde moare în urma unui cancer al maxilarului în 1939.
      Contribuția esențială a lui Sigmund Freud constă în punerea în evidență a existenței și acțiunii inconștientului în viața psihică și în explicarea pe această bază a personalității umane. În plus, a dezvoltat o nouă teorie (teoria psihanalitică), precum și o metodologie terapeutică aferentă, care - în forma inițială sau modificată - urmărește ameliorarea funcționării psihice, uneori cu aplicații în patologiile mentale.
      În ultimele decenii teoriile și lucrările lui Freud au fost analizate critic de numeroși cercetători și istorici ai științelor, care au relevat frecvente îndepărtări de la rigoarea și etica științifică. Unii autori nu au ezitat să-l acuze pe Freud de fraudă, demonstrând că acesta a alterat în mod repetat și sistematic datele clinice pentru a-și justifica teoriile, a prezentat tratamente eșuate drept reușite sau chiar că, în anumite articole, ar fi inventat cu totul cazuri și pacienți cu scopul de a-și promova metodele. Conform acestor critici, școala psihanalitică a avut mai curând caracteristicile unei mișcări politice sau religioase decât ale unui curent științific, Freud transformându-se în profetul său. Cele mai severe evaluări contemporane nu se feresc să califice freudismul drept pură ”șarlatanie”.
      Astăzi, psihanaliza este o teorie și o metodă practicată și în combinație cu alte metode, cu eficacitate terapeutică recunoscută.

Sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Sigmund_Freud