psihoterapie integrativa

  • Q: De ce psihoterapie ?

    Psihoterapia presupune realizarea unor intervenții la mai multe nivele:
    - fiziologic,
    - emoțional,
    - comportamental,
    - mental,
    - relațional,
    - al stimei de sine,
    - spiritual, etc.

    Psihoterapia are ca rezultat îmbunătățirea vieții prin:
    - optimizarea vieții în cadrul familiei prin știinta rezolvării conflictelor,
    - în cadrul social, prin dezvoltarea abilităților de comunicare,
    - în plan personal prin descoperirea unei noi perspective asupra vieții, etc.

    În final, după terminarea terapiei, se obține:
    - echilibru emoțional,
    - liniște launtrică,
    - viața devine mai usoară,
    - apar bucurii și realizări, etc.

  • Q: Mi se recomanda tratament medical de catre terapeut?

    Psihoterapeutul nu recomandă/prescrie tratament medical.

  • Relatia psihoterapeutica

          Se poate spune că relaţia terapeutică începe înainte să ajungă clientul în cabinet şi să cunoască terapeutul. Imaginaţia clientului, alimentată sau nu de informaţii complementare, va crea ,,terapeutul ideal,, sau în unele cazuri ,,terapeutul fără soluții,,. Premergătoare transferului, această iluzie va găsi elemente care îi vor confirma într-o anumită măsură capacitatea de a se materializa în momentul în care se intră în contact cu terapeutul. Proiecţiile sale pot fi confirmate de prima vedere sau pot fi infirmate. Inportant este faptul pentru care clientul se află în cabinet, pentru că are nevoie de ajutor şi în aceeaşi măsură de acceptare şi înţelegere.
          Terapeutul trebuie să creeze o atmosferă plăcută şi confortabilă, să manifeste empatie şi să identifice un echilibru în comunicarea feedback-ului care să reflecte verbal şi corporal perceperea stării clientului.
          Să fie pregătit pentru a avea răbdare fără a se grăbi să întrerupă clientul, să nu eticheteze şi să îşi ofere libertatea de a reflecta şi analiza atunci când tăcerea permite.
          Să fie amabil şi pregătit să accepte clientul care se află în faţa sa, aşa cum se prezintă acesta şi în cazul în care fizionomia, defectele fizice, gesturile sau relatarea clientului pot frapa, să se manifeste în spiritul acceptării şi înţelegerii.
          În psihoterapie nu există niciodată bizar sau anormal. Există doar situaţii sensibile, interesante, deosebite pe care clientul le experimentează de-a lungul vieţii, iar în cabinet ajunge cu dorinţa de a fi înţeles, recunoscut şi acceptat cu toate comportamentele şi trăirile lui.
          Comportamentul straniu a exercitat din totdeauna o fascinaţie extraordinară asupra societăţii şi în special asupra profesioniştilor care intră în contact direct cu el. Dacă această fascinaţie este prezentată sub forma acceptării sincere și necondiţionate, oamenii devin deschişi şi manifestă un grad scăzut de rezistenţă  în exprimarea emoţiilor, sentimentelor şi conflictelor interioare, pentru atunci se simt înţeleşi şi acceptaţi, aşa cum sunt ei.
          Senzaţia că ar fi controlaţi sau manipulaţi poate să activeze mecanisme de rezistenţă şi apărare iar relaţia terapeutică intră într-un colaps condiţionat de timp timp - eficiență, ce este controlat de client şi terapeut deopotrivă. O comunicare deschisă, provocată de terapeut, poate decongestiona situaţia prin identificarea şi punerea în discuţie a motivelor care au generat blocajul terapeutic.
                Exista clienţi care vin pregătiţi cu diagnostice şi soluţii, iar principala preocupare este obţinerea acordului terpeutului în legătură cu planul său. Ca psihoterapeuți este bine să îl ascultăm. El are întotdeauna soluţiile, trebuie doar să îl ajutăm să le formuleze şi să le aplice.

  • Sedinte Integrative

    ,,Munca noastră propriu-zisă constă în esenţă în a-i convinge pe oameni să facă ceea ce ei nu vor să facă şi să renunţe la credinţele sacre (dar autodistructive) pe care le-au avut toată viaţa.,, (Jeffrey A. Kottler-Jon Carlson 2009)
     

          Ce se întâmplă atunci când nici una din metodele aplicate în cadrul terapiei nu funcţionează şi când clientul nu face decât să se fixeze mai bine în ,,siguranţa,, problemelor lui, şedinţele terapeutice oferindu-i o viziune mai clară asupra cauzelor nemulţumirii lui? Identificăm în cadrul mecanismului de apărare şi fenomenul de disonanţă cognitivă, schimbarea dorită de client blocată la nivel inconştient de raţiuni matematice. Resursele investite de-a lungul istoriei personale a clientului în menţinerea simptomului şi a manifestării lui într-un ritm constant ,,scurtcircuitat,, de conflict dar totuşi funcţional  în parametri minimi şi fluctuanţi, reprezintă pentru acesta o investiţie majoră: stilul lui de viaţă. Energia consumată în procesul de schimbare, între ceea ce există deja ca sistem de manifestare şi ceea ce va însemna o noua abordare a stilului de viaţă, reprezintă un consum enorm ce poate provoca un dezechilibru clientului. Această criză poate să fie momentul în care se pot identifica puncte de vedere clare în ceea ce priveşte problematica clientului şi pot fi utlizate ca pârghie în travaliul terapeutic.
          Oamenii devin deschişi şi manifestă un grad scăzut de rezistenţă  în exprimarea emoţiilor, sentimentelor şi conflictelor interioare atunci când sunt înţeleşi şi acceptaţi aşa cum sunt ei.
          Senzaţia că ar fi controlaţi sau manipulaţi poate să activeze mecanisme de rezistenţă şi apărare iar relaţia terapeutică intră în colaps. O comunicare deschisă provocată de terapeut și agreată de client poate descongestiona situaţia prin identificarea şi punerea în discuţie a motivelor ce au generat blocajul terapeutic. Este necesară utilizarea atentă a vocabularului şi adaptarea lui în raport cu cea mai apropiată formă de comunicare cu clientul.
          Ştim că în terapie ,,odată ce deschizi o uşă, nu poţi face altceva decât să intri,, şi drumul trebuie străbătut în ritmul clientului şi în ,,convingerea că de cele mai multe ori aceasta este cea mai mare greşeală care o facem noi terapeuţii: ne precipităm să rezolvăm problemele din cauza propriului nostru sentiment de neputinţă.,, (Jeffrey A. Kottler-Jon Carlson 2009)
          Clientul are nevoie de timp şi are nevoia de a-şi depăşi limitele chiar dacă aceasta înseamnă să înceapă să îşi stabilească anumite  limite şi tot de timp este nevoie  pentru ca un client să îşi găsească propria voce, fără a se adresa în terapie sub presiunea unui ritm care nu îi aparține și care înlocuiește modul lui de exprimare fluent.
          În cadrul terapiei apariţia sentimentului de dependenţă poate reprezenta activarea unui mecanism de apărare în faţa schimbării. Clientul poate intra în rolul de victimă cerând protecţie şi o acceptare continuă a lipsei lui de decizie. Atunci când terapeutul acceptă rolul de părinte supraprotector, cu care îl investeşte clientul, acest tip de manifestare poate dăuna actului terapeutic limitându-l, favorizând dezvoltarea  mecanismelor de rezistenţă şi apărare ale clientului ducând terapia într-un punct mort.
          Concluzionând, şedinţele terapeutice se vor desfăşura conform contractului terapeutic stabilit de acord cu clientul, în baza strategiilor care le va utiliza terapeutul şi în raport cu  ritmul şi resursele clientului, în funcţie de obiectivele stabilite împreună cu acesta şi ţinând cont întotdeauna de ceea ce aduce conţinutul fiecărei şedinţe în actul terapeutic, scopul fiind întotdeauna obţinerea stării de bine a clientului.

    Bibliografie

  • Tehnici de Terapie Gestalt

    Important nu este ceea ce au făcut ceilalţi din mine, ci ceea ce fac eu din ceea ce au făcut ceilalţi cu mine.


          Forma originală a frazei de mai sus este ,,Esenţial nu este ceea ce au făcut ceilalţi din om, ci ceea ce a făcut el din ceea ce au făcut ceilalţi din el,,[ însăşi istoria],,. Interviu din revista L Arc , octombrie 1966, în A. Cohen-Solal, Sartre, New York, Pantheon Books, 1985.
          Am găsit ca fiind utile, funcţionale principiile de bază a Gestaltului în cadrul unui act terapeutic, datorită unei viziuni umane unice, structurată şi semnificantă asupra individului în care ,,întregul este diferit de suma părţilor sale,,.
          Prototip a psihoterapiilor ,,uman-existenţiale,, aduce un punct de vedere diferit de Oedipul psihanalizei prin a insista ,,asupra originalităţii ireductibile a fiecărui ins, parţial determinat de ereditate, dezvoltarea fetală, educaţia precoce şi mediul său social, dar totuşi liber şi responsabil să exploateze, în felul ce îi este propriu, şi de-a lungul întregii lui vieţi, întâmplările vieţii.,, (Ginger,2007)
          Atras de sentimentul de libertate şi creativitate specific Gestaltului am observat că se pot analiza şi sub alte forme comportamentelele defensive, predominant incoştiente dobândinte în prima copilărie, după cum subliniază psihanaliza ,,determinismul nostru istoric: eram condamnaţi să repetăm neîntrerupt,,. În acest spectru nou a luminii identităţii individului sunt scoase în evidenţă libertatea dar şi responsabilitatea. Normalul este atribuit fiecărei persoane în parte, în funcţie de calea proprie şi de ritmul caracteristic acesteia. Se pot crea şi imagina noi conduite, pot fi experimentate ,,sentimente uitate, interzise de educaţia primită sau de contextul nostru social.,, (Ginger,2007)
          Sentimentul eliberator presupune exprimarea liberă a trăirilor şi a identităţii fără a fi considerate ca semne ale slăbiciunilor. ,,Lacrimile sau mânia nu mai reprezintă semne ale slăbiciunii, ci sunt considerate mărci ale autenticităţii eliberatoare,, iar ,,îmbogăţirea materială, puterea cunoaşterii, sacrificiul sunt interogate în profitul intesităţii vieţii.,, Cu baze psihanalitice, interpretată ca o ,,recuperare narcisistă,, această nuanţă de egoism pur naturală şi umană este drumul clientului către autonomia personală traversând mai multe etape în care se pune accent pe asumarea responsbilităţii în manifestarea dependenţei, contradependenţei, independenţei, interdependenţei.
          Ideea că mecanismul generează interacţiunea vine cu o întrebare în care se pune la îndoială avantajele simplei descoperiri a fenomenelor ce aparţin istoriei personale ale clientului. ,,Descoperirea cauzelor nu îngăduie întotdeauna să modificăm fenomenele. A şti nu ajunge pentru a schimba, uneori, dimpotrivă, ,,interpretarea nutreşte simptomul,,. (Lacan) Ginger,2007). Astfel, de exemplu, înţelegând că mama era ,,castratoare,, , risc să îmi întreţin şi să-mi întăresc sentimentul de dislocare.(Ginger,2007)
          De aceea din Gestalt se poate extrage avantajul ce se poate utiliza în favoarea clientului, bineînțeles dacă în urma unei bune cunoaşteri a resurselor clientului concluzia este că se poate obţine maximum de rezultate în raport cu metodele terapiei Gestalt. Nu este important doar să se pună ceva în locul lăsat disponibil de o tehnică utilizată pe principii psihanalitice, trebuie o asigurare că ceea ce vine să înlocuiască poate fi integrat de către client şi poate să contribuie la starea de bine a acestuia, a Gestalt-ului care îl definește.
          În revoluţia Gestalistă ,,pulsiunea de viaţă,, este asociată cu agresiunea, considerată necesară funcţionalităţii individului în tot ceea ce înseamnă viaţa, fără această doză de agresiune omul fiind redus la un animal bolnav, ,,un animal deposedat de agresivitate este un animal bolnav,, .(Ginger,2007) Clientul depăşeşte limitele şi nu se mai resumă doar interacţiunea de tip pasiv al psihanalizei, vine în realitatea şedinţei terapeutice şi se manifestă în cadrul sigur oferit de terapeut reacţionând liber şi exteriorizând. ,,Comportamentele sale infantile – sau inhibate socialmente – sunt provizoriu autorizate,,
          Considerată o abordare umanistă şi fenomenologică, o psihoterapie cu faţete filozifice de viaţă, Gestalterapia se impune terapeutic prin abordarea strategiei de ,,experimentare individuală în căutarea unei trăiri personale profunde şi a construcţiei unui nou sens.,,  (Ginger,2007)

  • Tehnici de vizualizare creativa

    Mai întâi există gândul, apoi îl transformăm în realitate prin acțiune.

     

          În vizualizarea creativă ne bazăm în primul rând pe imaginație. Dar ce ar fi imaginația fără un strop de creativitate fără limită, un strop de logică și raționament, peste toate acestea adăugând fără limită din aroma nevoilor noastre.
          Dacă vă veți utiliza resursele pentru a vă imagina ceea ce doriți, cu siguranță veți obține ce vă doriți și dacă veți visa la ceea ce vă doriti... visul vi se va împlini. În varianta originală fraza sună astfel : ,,If you can imagine it, you  can achieve it. If you can dream it, you can become it.,, fiind spusă de William Arthur Ward.
          Tehnica de vizualizare creativă este o metodă funcțională prin care dorințele, planurile noastre se îndeplinesc, chiar dacă nu ca și când am folosi o lampă a lui Alladin, o lampă magică, însă putem folosi această tehnică ca pe o lampă mult mai sofisticata și mai precisă. Să te imaginezi construindu-te sau construind ceea ce îți dorești, să îți parcurgi planul de la început până acolo unde poți să îți creezi altul mai măreț este ca și cum ai participa la repetițile propriului viitor înainte de a trăi cu adevărat acel viitor. În timpul repetițiilor poți să observi punctele slabe ale planului și sa le corectezi, să îți organizezi resursele, să găsești soluții care să optimizeze viitorul, să stabilești repere sau să adaugi elemente flexibile păstrând scopul planului tău.
          Utilizând în mod echilibrat și rațional această tehnică, intervenim asupra vieții noastre și a celor din jur, intervenim în viața planetei. Ajustăm procese ale gândirii care influențează apoi în mod pozitiv deciziile, stările și acțiunile noastre. În încercarea de a simplifica descrierea acestei tehnici recomand să se conștientizeze că orice acțiune inițiem în viața noastră este rezultatul unui gând. Mai întâi există gândul, apoi îl transformăm în realitate prin acțiune.

    Bibliografie