,,Există în orice organism, indiferent de nivelul său de complexitate, un flux subiacent de mişcare înspre realizarea constructivă a posibilităţilor ce îi sunt inerente. Că evocăm un vierme de pamânt sau o pasăre frumoasă, o maimuţă sau un om, suntem constrânşi să admitem că viaţa este un proces activ şi nu unul pasiv. Indiferent dacă stimulul este intern sau extern, dacă mediul este sau nu favorabil.,, (Dartevelle,2007)
 

      Carl Rogers. Libertatea de a fi ceea ce eşti. Unul din cei care au văzut persoana umană în splendoarea complexă şi entopică a existenţei sale. Demnitate, încredere, respect şi libertate, fundamente ale filosofiei ce stau la baza terapiei centrate pe persoană. ,,Singurul scop al terapeutului constă în a-l ajuta pe client să se apropie cât mai mult de ceea ce, în profunzimile sale, el este.,, (Dartevelle,2007)
      Când facem referire la individ putem spune că ,,Fiecare individ are în el capacităţi considerabile să se înţeleagă, să-şi schimbe ideea care o are despre sine, să-şi modifice atitudinea de bază şi să găsească un comportament autonom. El se poate inspira din aceste resurse, cu condiţia să i se asigure un climat de atitudini facilitant care să-l motiveze la acţiune.,, (Rogers, 1942). El este un întreg, un Gestalt animat de ,,o propulsie înnăscută [innate drive] în materia vie.,, (Rogers, 1942) această energie fiind similară noţiunii zen de ,,inconştient cosmic,, , de acest ,,nenăscut,, care este ,,rădăcina oricărui existent,(...)sursa iniţială a tuturor posibilităţilor creatoare,, , aşa după cum spune Suzuki (1979),(Dartevelle,2007).
      Aşteptările terapiei rogersiene pot fi reprezentate de două principii de bază: ,,Să fii cu-adevărat tu însuţi!,, şi ,,Să trăieşti viaţa din plin!,,.
      Dincolo de aşteptările pe care societatea le are de la individ, există clipa prezentă, încredere în sine şi în puterea de a fi în relaţie cu celălalt. Un individ de acest gen va păstra o armonie suficientă cu mediul cultural şi social fără a fi conformist, având un stil de viaţă creator şi multe producţii creatoare.
      Pasul sigur către viitorul confort constă în lucrul cu prezentul păstrând trecutul ca o referinţă secundară ce poate oferi detalii care înlesnesc travaliul terapeutic şi pentru a identifica cele mai bune metode de intervenţie în actul terapeutic.

Bibliografie

• Durata unei sedințe de psihoterapie individuală este de 50 de minute.

• Durata unei sedințe de psihoterapie de grup/familie este de 120 de minute.

• Înseamnă să te asculte o persoană calificată să facă asta, fără să te judece, fără să își impună punctul de vedere, ramânând obiectivă și împreună cu care, să găsești cea mai bună soluție a problemei tale,

• Înseamnă să găsești noi modalități de a-ți gestiona stările, să depăsești blocajele generate de relații sau probleme familiale din trecut, să spargi vechile tipare și să clădești strategii noi, creative,

• Înseamnă vindecarea vechilor răni psihologice, eliminarea stărilor de rău cu rădăcini în trecut și simptome la nivel fizic în prezent,

• Învățarea stării de iubire pentru noi înșine și pentru cei din jur,

• Îmbogățirea relațiilor cu un plus de respect, compasiune și bucurie,

• Înseamnă, să fi ghidat de o persoană cu instruire specială pe un drum spiritual, atunci când cauți asta, etc.

      Psihoterapia are mijloace proprii prin care stabilizează și optimizează stările psihice, reglează și corectează procese psihologice și fiziologice favorizând și determinând prelungirea vieții. Acționează cu succes în cazul:

• atacului de panică,

• tulburărilor fobice,

• anxietății,

• depresiei,

• tulburărilor de dinamică sexuală,

• insomniei,

• afecţiunilor psiho-somatice - astm bronşic, afecțiuni dermatologice, tulburări menstruale, boli cardiovasculare, enurezis, tulburări ale comportamentului alimentar, durere și traume etc.

• problemelor de adaptare şi orientare socială, profesională,

• problemelor de cuplu si de familie,

• stresului,

• problemelor de atașament, etc.

• Persoanele cu probleme emoţionale.

• Persoanele cu probleme de relationare.

• Persoanele care doresc sa capete abilitati de comunicare.

• Persoanele care vor sa evolueze spiritual.

• Persoanele interesate de autocunoastere, etc.

Psihoterapia presupune realizarea unor intervenții la mai multe nivele:
- fiziologic,
- emoțional,
- comportamental,
- mental,
- relațional,
- al stimei de sine,
- spiritual, etc.

Psihoterapia are ca rezultat îmbunătățirea vieții prin:
- optimizarea vieții în cadrul familiei prin știinta rezolvării conflictelor,
- în cadrul social, prin dezvoltarea abilităților de comunicare,
- în plan personal prin descoperirea unei noi perspective asupra vieții, etc.

În final, după terminarea terapiei, se obține:
- echilibru emoțional,
- liniște launtrică,
- viața devine mai usoară,
- apar bucurii și realizări, etc.

Psihoterapeutul nu recomandă/prescrie tratament medical.

      Se poate spune că relaţia terapeutică începe înainte să ajungă clientul în cabinet şi să cunoască terapeutul. Imaginaţia clientului, alimentată sau nu de informaţii complementare, va crea ,,terapeutul ideal,, sau în unele cazuri ,,terapeutul fără soluții,,. Premergătoare transferului, această iluzie va găsi elemente care îi vor confirma într-o anumită măsură capacitatea de a se materializa în momentul în care se intră în contact cu terapeutul. Proiecţiile sale pot fi confirmate de prima vedere sau pot fi infirmate. Inportant este faptul pentru care clientul se află în cabinet, pentru că are nevoie de ajutor şi în aceeaşi măsură de acceptare şi înţelegere.
      Terapeutul trebuie să creeze o atmosferă plăcută şi confortabilă, să manifeste empatie şi să identifice un echilibru în comunicarea feedback-ului care să reflecte verbal şi corporal perceperea stării clientului.
      Să fie pregătit pentru a avea răbdare fără a se grăbi să întrerupă clientul, să nu eticheteze şi să îşi ofere libertatea de a reflecta şi analiza atunci când tăcerea permite.
      Să fie amabil şi pregătit să accepte clientul care se află în faţa sa, aşa cum se prezintă acesta şi în cazul în care fizionomia, defectele fizice, gesturile sau relatarea clientului pot frapa, să se manifeste în spiritul acceptării şi înţelegerii.
      În psihoterapie nu există niciodată bizar sau anormal. Există doar situaţii sensibile, interesante, deosebite pe care clientul le experimentează de-a lungul vieţii, iar în cabinet ajunge cu dorinţa de a fi înţeles, recunoscut şi acceptat cu toate comportamentele şi trăirile lui.
      Comportamentul straniu a exercitat din totdeauna o fascinaţie extraordinară asupra societăţii şi în special asupra profesioniştilor care intră în contact direct cu el. Dacă această fascinaţie este prezentată sub forma acceptării sincere și necondiţionate, oamenii devin deschişi şi manifestă un grad scăzut de rezistenţă  în exprimarea emoţiilor, sentimentelor şi conflictelor interioare, pentru atunci se simt înţeleşi şi acceptaţi, aşa cum sunt ei.
      Senzaţia că ar fi controlaţi sau manipulaţi poate să activeze mecanisme de rezistenţă şi apărare iar relaţia terapeutică intră într-un colaps condiţionat de timp timp - eficiență, ce este controlat de client şi terapeut deopotrivă. O comunicare deschisă, provocată de terapeut, poate decongestiona situaţia prin identificarea şi punerea în discuţie a motivelor care au generat blocajul terapeutic.
            Exista clienţi care vin pregătiţi cu diagnostice şi soluţii, iar principala preocupare este obţinerea acordului terpeutului în legătură cu planul său. Ca psihoterapeuți este bine să îl ascultăm. El are întotdeauna soluţiile, trebuie doar să îl ajutăm să le formuleze şi să le aplice.

,,Munca noastră propriu-zisă constă în esenţă în a-i convinge pe oameni să facă ceea ce ei nu vor să facă şi să renunţe la credinţele sacre (dar autodistructive) pe care le-au avut toată viaţa.,, (Jeffrey A. Kottler-Jon Carlson 2009)
 

      Ce se întâmplă atunci când nici una din metodele aplicate în cadrul terapiei nu funcţionează şi când clientul nu face decât să se fixeze mai bine în ,,siguranţa,, problemelor lui, şedinţele terapeutice oferindu-i o viziune mai clară asupra cauzelor nemulţumirii lui? Identificăm în cadrul mecanismului de apărare şi fenomenul de disonanţă cognitivă, schimbarea dorită de client blocată la nivel inconştient de raţiuni matematice. Resursele investite de-a lungul istoriei personale a clientului în menţinerea simptomului şi a manifestării lui într-un ritm constant ,,scurtcircuitat,, de conflict dar totuşi funcţional  în parametri minimi şi fluctuanţi, reprezintă pentru acesta o investiţie majoră: stilul lui de viaţă. Energia consumată în procesul de schimbare, între ceea ce există deja ca sistem de manifestare şi ceea ce va însemna o noua abordare a stilului de viaţă, reprezintă un consum enorm ce poate provoca un dezechilibru clientului. Această criză poate să fie momentul în care se pot identifica puncte de vedere clare în ceea ce priveşte problematica clientului şi pot fi utlizate ca pârghie în travaliul terapeutic.
      Oamenii devin deschişi şi manifestă un grad scăzut de rezistenţă  în exprimarea emoţiilor, sentimentelor şi conflictelor interioare atunci când sunt înţeleşi şi acceptaţi aşa cum sunt ei.
      Senzaţia că ar fi controlaţi sau manipulaţi poate să activeze mecanisme de rezistenţă şi apărare iar relaţia terapeutică intră în colaps. O comunicare deschisă provocată de terapeut și agreată de client poate descongestiona situaţia prin identificarea şi punerea în discuţie a motivelor ce au generat blocajul terapeutic. Este necesară utilizarea atentă a vocabularului şi adaptarea lui în raport cu cea mai apropiată formă de comunicare cu clientul.
      Ştim că în terapie ,,odată ce deschizi o uşă, nu poţi face altceva decât să intri,, şi drumul trebuie străbătut în ritmul clientului şi în ,,convingerea că de cele mai multe ori aceasta este cea mai mare greşeală care o facem noi terapeuţii: ne precipităm să rezolvăm problemele din cauza propriului nostru sentiment de neputinţă.,, (Jeffrey A. Kottler-Jon Carlson 2009)
      Clientul are nevoie de timp şi are nevoia de a-şi depăşi limitele chiar dacă aceasta înseamnă să înceapă să îşi stabilească anumite  limite şi tot de timp este nevoie  pentru ca un client să îşi găsească propria voce, fără a se adresa în terapie sub presiunea unui ritm care nu îi aparține și care înlocuiește modul lui de exprimare fluent.
      În cadrul terapiei apariţia sentimentului de dependenţă poate reprezenta activarea unui mecanism de apărare în faţa schimbării. Clientul poate intra în rolul de victimă cerând protecţie şi o acceptare continuă a lipsei lui de decizie. Atunci când terapeutul acceptă rolul de părinte supraprotector, cu care îl investeşte clientul, acest tip de manifestare poate dăuna actului terapeutic limitându-l, favorizând dezvoltarea  mecanismelor de rezistenţă şi apărare ale clientului ducând terapia într-un punct mort.
      Concluzionând, şedinţele terapeutice se vor desfăşura conform contractului terapeutic stabilit de acord cu clientul, în baza strategiilor care le va utiliza terapeutul şi în raport cu  ritmul şi resursele clientului, în funcţie de obiectivele stabilite împreună cu acesta şi ţinând cont întotdeauna de ceea ce aduce conţinutul fiecărei şedinţe în actul terapeutic, scopul fiind întotdeauna obţinerea stării de bine a clientului.

Bibliografie

      Dacă cineva ar întreba ,, Ce este starea de bine? ,, care ar fi raspunsul care l-ar primi de la tine ?
      Cu certitudine răspunsul va fi diferit în funcție de fiecare persoană în parte, sau mai bine spus, vor fi destul de puține răspunsuri care vor fi la fel dar care, în majoritatea cazurilor, vor avea  valoare și semnificație diferită însă toate raspunsurile se vor referi la ceea ce este bine sau bun pentru o ființă umană sau pentru alte forme de viață.

      Starea de bine a ființelor umane are calitatea de a fi flexibilă fiind modelată conform structurii unice a fiecărei persoane și desemenea calitatea de a se transforma conform factorilor care o influențează: vârstă, sex, contexte sociale și demografice, educație, familie, întâmplări, nevoi, dorințe, grad de dezvoltare personală, etc.
    Starea de bine este un indicator al calității vieții și în funcție de durata și intensitatea stării de bine putem să caracterizăm modul în care existența noastră ca ființe umane este de o calitate mai bună sau mai puțin bună. Momentul în care ,,Trăiește clipa !,, este completat de un echilibru conștientizat al excesului și prudenței, al fanteziei și al realității, a ceea ce ne dorim și a ceea ce ne putem oferi, într-un mod care la prima vedere poate fi văzut ca utopic, în acel moment, în mod paradoxal se intră pe calea stării de bine, pe drumul unei existențe bogate și împlinite, pe drumul evoluției și al dezvoltării.
    Dacă mergem mai departe în încercarea de a explica starea de bine, îmi imaginez că pentru a trăi această stare trebuie să avem acces la claritatea sensului existenței noastre și chiar dacă, pentru unele persoane pare că este o resursă greu de accesat, spre surpriza acestora se poate afirma că este resursa cea mai la îndemână ființei umane, resursă condiționată însă de un exercițiu interior prin care este necesar să se conștientizeze realitatea și relația ei cu imaginația noastră. Dacă resursa este la îndemâna oricui, exercițiul este uneori, să spunem, obținut cu un oarecare efort, pentru că de cele mai multe ori pentru moment pare mai simplu să fugim de realitate, dar pe termen lung fiecare evadare din fața realității crește riscul de a rămâne prizonieri într-o lume imaginară, mică și limitată, fără multe conexiuni cu lumea în care trăim.
    Realitatea și relația noastră cu realitatea, precum și exprimarea interiorului nostru în realitatea din viața de zi cu zi, pot fi câteva din secretele stării de bine. Să zâmbești, să râzi, să te bucuri, să accepți, să ceri, să primești, să dăruiești, să iubești, să lași ființa ta să fie înconjurată de dragoste si de tot ceea ce îți face bine, să alergi, să te miri, să îți lași gândurile să zboare în cuvinte, în culori, în sunete, să acționezi, să simți, să guști, să miroși parfumul florilor, să ai grijă de tine, să ai grijă de cei din jur....și multe, multe altele care luate toate sau separat,  pot face parte din secretele stării de bine. Și cel mai important lucru este că tu ești cel care poate face ca această stare să existe, starea de bine ești TU !

      Între anii 2008-2013 la maternitatea ,,Buna Vestire,, din Galați, am participat ca voluntar la proiectul Educaţie integrată pentru viața de familie proiect desfășurat în colaborare cu Institului Român de Psihoterapie Integrativă.
      Proiectul Educaţie integrată pentru viața de familie urmărea să pregatească tinerii pentru viața de familie, având ca scop prevenirea problemelelor care pot apărea într-un cuplu și îl pot afecta negativ. De asemenea, în cadrul proiectului se acorda sprijin de specialitate prin informare și suport, sprijin care acționează pozitiv în situațiile de criză care pot periclita viitorul și starea de bine a cuplului, aducând o îmbunătățire a calității vieții.

Despre Educaţie integrată pentru viața de familie

      Având în centru familia, se recunoaște în același timp rolul partenerilor și a copiilor ca ființe de sine stătătoare, în cazul de față subliniindu-se printre altele și importanța învățării rolului de partener și părinte, accesând resurse interioare și exterioare, într–un proces continuu ce caracterizează evoluția cuplului. Comunicarea, interacțiunea și activitățile comune specifice cuplului, conștientizarea caracterului și a personalității cu elementele unice ale fiecărui partener în parte, pot fi integrate în dezvoltarea stării de bine în cuplu. Uneori informațiile și inițiativele care ne sunt la îndemână nu sunt de ajuns pentru a aduce un echilibru cuplului. Cuplul este expus constant schimbărilor și evenimentelor exterioare care pot fi bune sau rele. Stresul există și atunci când ai un loc de munca nou și atunci când nu ai un loc de muncă, și atunci când un cuplu își dorește un copil și atunci când un copil este alături de cuplu, și exemplele pot continua fiind variate în funcție de factorii de mediu și cei proprii fiecărei persoane și fiecărui cuplu în parte.
      Copilul are un rol bine definit în familie încă din perioada prenatală și interacțiunea cu familia și cu mediul are o importanță deosebită în dezvoltarea lui, a cuplului, a familiei și a societății. Rolul de părinte, ca și rolul de partener, se poate învăța și dezvolta iar datorită faptului că este un proces interactiv, proces caracteristic și familiei sau a cuplului în sine, pot apărea uneori situații de criză.
      De aceea, în unele momente, intervenția care vine din exteriorul sferei familiale, din exteriorul cuplului, poate să ofere prin intermediul persoanelor specializate, strategii și soluții optime în identificarea problemelor reale și soluționarea lor în condiții de siguranță și eficacitate maximă pentru persoană și pentru familie.

În prezent

      Dupa experiența acumulată, conștientizarea nevoilor actuale din cadrul societății, din cadrul sistemului de sănătate și la îndemnul formatorilor mei, am decis să actualizez și să continui independent acest tip de proiect. Astăzi la maternitatea ,,Buna Vestire,, sunt implicat în proiectul Starea de Bine în Viața de Familie ca voluntar, proiect care funcționează cu ajutorul cadrelor medicale și se bazează pe acordarea asistenței psihologice pacientelor maternității.

Important nu este ceea ce au făcut ceilalţi din mine, ci ceea ce fac eu din ceea ce au făcut ceilalţi cu mine.

      Forma originală a frazei de mai sus este ,,Esenţial nu este ceea ce au făcut ceilalţi din om, ci ceea ce a făcut el din ceea ce au făcut ceilalţi din el,,[ însăşi istoria],,. Interviu din revista L Arc , octombrie 1966, în A. Cohen-Solal, Sartre, New York, Pantheon Books, 1985.
      Am găsit ca fiind utile, funcţionale principiile de bază a Gestaltului în cadrul unui act terapeutic, datorită unei viziuni umane unice, structurată şi semnificantă asupra individului în care ,,întregul este diferit de suma părţilor sale,,.
      Prototip a psihoterapiilor ,,uman-existenţiale,, aduce un punct de vedere diferit de Oedipul psihanalizei prin a insista ,,asupra originalităţii ireductibile a fiecărui ins, parţial determinat de ereditate, dezvoltarea fetală, educaţia precoce şi mediul său social, dar totuşi liber şi responsabil să exploateze, în felul ce îi este propriu, şi de-a lungul întregii lui vieţi, întâmplările vieţii.,, (Ginger,2007)
      Atras de sentimentul de libertate şi creativitate specific Gestaltului am observat că se pot analiza şi sub alte forme comportamentelele defensive, predominant incoştiente dobândinte în prima copilărie, după cum subliniază psihanaliza ,,determinismul nostru istoric: eram condamnaţi să repetăm neîntrerupt,,. În acest spectru nou a luminii identităţii individului sunt scoase în evidenţă libertatea dar şi responsabilitatea. Normalul este atribuit fiecărei persoane în parte, în funcţie de calea proprie şi de ritmul caracteristic acesteia. Se pot crea şi imagina noi conduite, pot fi experimentate ,,sentimente uitate, interzise de educaţia primită sau de contextul nostru social.,, (Ginger,2007)
      Sentimentul eliberator presupune exprimarea liberă a trăirilor şi a identităţii fără a fi considerate ca semne ale slăbiciunilor. ,,Lacrimile sau mânia nu mai reprezintă semne ale slăbiciunii, ci sunt considerate mărci ale autenticităţii eliberatoare,, iar ,,îmbogăţirea materială, puterea cunoaşterii, sacrificiul sunt interogate în profitul intesităţii vieţii.,, Cu baze psihanalitice, interpretată ca o ,,recuperare narcisistă,, această nuanţă de egoism pur naturală şi umană este drumul clientului către autonomia personală traversând mai multe etape în care se pune accent pe asumarea responsbilităţii în manifestarea dependenţei, contradependenţei, independenţei, interdependenţei.
      Ideea că mecanismul generează interacţiunea vine cu o întrebare în care se pune la îndoială avantajele simplei descoperiri a fenomenelor ce aparţin istoriei personale ale clientului. ,,Descoperirea cauzelor nu îngăduie întotdeauna să modificăm fenomenele. A şti nu ajunge pentru a schimba, uneori, dimpotrivă, ,,interpretarea nutreşte simptomul,,. (Lacan) Ginger,2007). Astfel, de exemplu, înţelegând că mama era ,,castratoare,, , risc să îmi întreţin şi să-mi întăresc sentimentul de dislocare.(Ginger,2007)
      De aceea din Gestalt se poate extrage avantajul ce se poate utiliza în favoarea clientului, bineînțeles dacă în urma unei bune cunoaşteri a resurselor clientului concluzia este că se poate obţine maximum de rezultate în raport cu metodele terapiei Gestalt. Nu este important doar să se pună ceva în locul lăsat disponibil de o tehnică utilizată pe principii psihanalitice, trebuie o asigurare că ceea ce vine să înlocuiască poate fi integrat de către client şi poate să contribuie la starea de bine a acestuia, a Gestalt-ului care îl definește.
      În revoluţia Gestalistă ,,pulsiunea de viaţă,, este asociată cu agresiunea, considerată necesară funcţionalităţii individului în tot ceea ce înseamnă viaţa, fără această doză de agresiune omul fiind redus la un animal bolnav, ,,un animal deposedat de agresivitate este un animal bolnav,, .(Ginger,2007) Clientul depăşeşte limitele şi nu se mai resumă doar interacţiunea de tip pasiv al psihanalizei, vine în realitatea şedinţei terapeutice şi se manifestă în cadrul sigur oferit de terapeut reacţionând liber şi exteriorizând. ,,Comportamentele sale infantile – sau inhibate socialmente – sunt provizoriu autorizate,,
      Considerată o abordare umanistă şi fenomenologică, o psihoterapie cu faţete filozifice de viaţă, Gestalterapia se impune terapeutic prin abordarea strategiei de ,,experimentare individuală în căutarea unei trăiri personale profunde şi a construcţiei unui nou sens.,,  (Ginger,2007)

Mai întâi există gândul, apoi îl transformăm în realitate prin acțiune.

      În vizualizarea creativă ne bazăm în primul rând pe imaginație. Dar ce ar fi imaginația fără un strop de creativitate fără limită, un strop de logică și raționament, peste toate acestea adăugând fără limită din aroma nevoilor noastre.
      Dacă vă veți utiliza resursele pentru a vă imagina ceea ce doriți, cu siguranță veți obține ce vă doriți și dacă veți visa la ceea ce vă doriti... visul vi se va împlini. În varianta originală fraza sună astfel : ,,If you can imagine it, you  can achieve it. If you can dream it, you can become it.,, fiind spusă de William Arthur Ward.
      Tehnica de vizualizare creativă este o metodă funcțională prin care dorințele, planurile noastre se îndeplinesc, chiar dacă nu ca și când am folosi o lampă a lui Alladin, o lampă magică, însă putem folosi această tehnică ca pe o lampă mult mai sofisticata și mai precisă. Să te imaginezi construindu-te sau construind ceea ce îți dorești, să îți parcurgi planul de la început până acolo unde poți să îți creezi altul mai măreț este ca și cum ai participa la repetițile propriului viitor înainte de a trăi cu adevărat acel viitor. În timpul repetițiilor poți să observi punctele slabe ale planului și sa le corectezi, să îți organizezi resursele, să găsești soluții care să optimizeze viitorul, să stabilești repere sau să adaugi elemente flexibile păstrând scopul planului tău.
      Utilizând în mod echilibrat și rațional această tehnică, intervenim asupra vieții noastre și a celor din jur, intervenim în viața planetei. Ajustăm procese ale gândirii care influențează apoi în mod pozitiv deciziile, stările și acțiunile noastre. În încercarea de a simplifica descrierea acestei tehnici recomand să se conștientizeze că orice acțiune inițiem în viața noastră este rezultatul unui gând. Mai întâi există gândul, apoi îl transformăm în realitate prin acțiune.

Bibliografie