Ce este tulburarea ADHD ? - Cum este diagnosticat ADHD la adulti?

ADHD -Tulburarea hiperchinetică cu deficit de atenție (ADHD acronimul locuțiunii din engleză Attention Deficit Hyperactivity Disorder) este una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilarie și poate continua și în adolescență și maturitate. Simptomele includ dificultăți la menținerea concentrației și atenției, dificultăți în controlul comportamentului și hiperactivitate.

ADHD se împarte în trei categorii:

Predominant hiperactiv-impulsiv

Cele mai multe simptome (șase sau mai multe) sunt întâlnite în categoria hiperactivitate-impulsivitate.

Se pot manifesta mai puțin de șase simptome a lipsei de concentrare, deși lipsa de concentrare poate fi încă prezentă într-o anumită măsură.

Predominant neatent

Majoritatea simptomelor (șase sau mai multe) sunt întâlnite în categoria lipsei de concentrare. Se pot manifesta mai puțin de șase simptome a hiperactivității-impulsivitații, deși hiperactivitatea-impulsivitatea poate fi încă prezentă într-o anumită măsură.

Copiii care se regăsesc în această categorie sunt mai putin dispuși să actioneze sau au dificultăți în a sta împreună cu alți copii. Ei pot sta liniștiți dar nu sunt atenti la ceea ce fac. Prin urmare comportamentul copilului poate fi trecut cu vederea iar părinții și profesorii nu vor observa că el sau ea are ADHD.

Combinat hiperactiv-impulsiv și neatent

Șase sau mai multe simptome de lipsa de concentrare și șase sau mai multe simptome de hiperactivitate-impulsivitate sunt prezente. Cei mai mulți copii au tipul combinat de ADHD.

Oamenii de știință nu sunt siguri ce anume cauzează ADHD-ul deși multe studii sugerează că genele joaca un rol important. Ca multe alte boli, ADHD-ul este probabil rezultatul unei combinații de factori. În plus față de genetică, cercetătorii își îndreaptă atenția către posibili factori de mediu și studiază modul în care leziunile cerebrale, nutriția și mediul social ar putea contribui la apariția ADHD-ului.

Genele

Rezultate din mai multe studii internaționale desfășurate în cadrul familiilor arată că de multe ori ADHD-ul apare în cadrul acestora. Cercetătorii analizează mai multe gene care ar putea face oamenii mai susceptibili în a dezvolta această tulburare. Cunoașterea genelor implicate poate să îi ajute într-o zi pe cercetători să contribuie la prevenirea tulburării înainte ca o persoană să dezvolte simptome. Mai multe informații despre aceste gene specifice care ar putea să aibă legătură cu ADHD-ul ar putea duce în cele din urmă la metode mai bune de tratament.

Copiii cu ADHD a căror ADN conțin o caracteristică particulară a unei anumite gene au țesutul cerebral mai subțire în zonele din creier asociate cu atenția. Această cercetarea NIMH (National Institute of Mental Healt U.S.A.)a arătat că diferența grosimii țesutului cerebral nu a fost una permanentă, copiii cu această gena au crescut iar creierul s-a dezvoltat la un nivel normal de grosime. Simptomele ADHD a acestor copii s-au atenuat în urma dezvoltării creierului.

Factori de mediu

Studiile sugerează o posibilă legătură între fumat și consumul de alcool în timpul sarcinii și ADHD-ul copiilor. În plus, preșcolarii care sunt expuși la niveluri ridicate de plumb, ce poate fi uneori întâlnit în instalații sanitare sau în vopseaua din clădirile vechi, pot prezenta un risc mai mare în dezvoltarea de ADHD.

Leziuni cerebrale

Copiii care au suferit o leziune a creierului pot prezenta unele comportamente similare cu cele ale ADHD-ului. Cu toate acestea, doar un procent mic de copii cu ADHD au suferit traume cerebrale.

Zahărul

Ideea că zahărul rafinat provoacă ADHD sau agravează simptomele este o idee populară dar studiile tind mai mult să discrediteze această teorie decât să o susțină. Într-un studiu, cercetătorii au dat copiilor alimente care conțin fie zahăr fie un înlocuitor de zahăr în fiecare zi a studiului. Copiii care au primit zahăr nu au prezentat comportament diferit sau altă capacitate de învățare în comparație cu cei care au primit substitut de zahăr. Într-un alt studiu în care copii au primit o cantitate mai mare decât sumele medii de substitutie de zahăr sau de zahăr a studiului anterior, s-au obținut rezultate similare.

Într-un alt studiu, copiii care au fost considerați sensibili la zahăr de către mamele lor au primit un înlocuitor al zahărului cunoscut sub numele de aspartam. Deși toți copiii au consumat aspartam, la jumatate din mame li s-a spus că alimentația copiilor conține zahăr, cealaltă jumătate a primit informația că alimentația copiilor conține aspartam. Mamele care au crezut că alimentația copiiilor lor conține zahăr și-au evaluat copii ca fiind mai activi decât ceilalți copii și au fost mai critice în ceea ce privește comportamentul copiilor în comparație cu mamele care au crezut că alimentația copiiilor lor conține aspartam.

Aditivi alimentari

Cercetările britanice recente indică o posibilă legătură între consumul anumitor aditivi alimentari, cum ar fi coloranții artificiali sau conservanții și o creștere a activității la copii.

Neatenție, hiperactivitate și impulsivitate sunt comportamentele cheie ale ADHD-ului. Este normal ca toți copiii să fie neatenți, hiperactivi sau impulsivi uneori dar pentru copiii cu ADHD aceste comportamente sunt mai severe și apar mai des. Pentru a fi diagnosticat cu această tulburare, un copil trebuie să aibă simptome timp de 6 sau mai multe luni și aceste simptome să indice un comportament diferit de comportamentul altor copii de aceeași vârstă.

Copiii care au simptome a lipsei de concentrare:

• Sunt ușor de distras, uită detalii, uită lucruri și trece frecvent de la o activitate la alta.

• Au dificultăți în a se concentra pe o singură activitate.

• Se plictisesc atunci cînd au o sarcină de îndeplinit după doar câteva minute, dacă nu fac ceva placut.

• Au dificultăți în a-și concentra atenția la organizarea și finalizarea unei sarcini sau să învețe ceva nou.

• Au probleme în rezolvarea temelor pentru acasă, pierd adesea lucruri (de exemplu, creioane, jucării, etc.) necesare pentru a finaliza sarcini sau a desfășura activități.

• Nu par să asculte, atunci când li se vorbește.

• Par visători, devin ușor confuzi și se mișcă încet.

• Au dificultăți de prelucrare a informațiilor în mod rapid și exact.

• Au dificultăți în a urma instrucțiuni.

• Copiii care au simptome de hiperactivitate:

• Se frământă și se agită chiar și cînd stau într-un loc (pe scaun, în bancă la școală etc.)

• Vorbesc non-stop.

• Aleargă în ritm agitat, atinge orice sau se joacă cu orice.

• Au probleme în a sta liniștiți în timpul meselor, la școală sau cînd li se povestește ceva.

• Au nevoia de a fi în mod constant în mișcare.

• Au dificultăți în a duce la capăt sarcini sau activități liniștite.

• Copiii care au simptome de impulsivitate

• Sunt foarte nerăbdători.

• Fără să vrea fac comentarii nepotrivite, își arată emotiile fără reținere și acționează fără a ține seama de consecințe.

• Au dificultăți să aștepte lucrurile pe care le doresc sau să își aștepte rândul în jocurile de grup.

• De multe ori întrerup conversațiile sau activitățile altora.

ADHD poate fi confundat cu alte probleme

Părinții și profesorii pot scăpa din vedere faptul că copiii cu simptome de lipsă de concentrare au o tulburare, deoarece aceștia sunt de multe ori liniștiti și mai puțin probabil să manifeste toate simptomele în același timp. Ei pot sta liniștiti, părând că fac ceva dar de cele mai multe ori ei nu sunt atenți la ceea ce fac. Se pot înțelege bine cu alți copii în comparație cu cei care au simptome pentru alte subtipuri de ADHD care includ probleme sociale. Copiii care au simptome de lipsa de concentrare nu sunt singurii copii ale căror tulburări pot fi ratate. De exemplu, adulții ar putea crede că copiii cu subtipurile ADHD de hiperactivitate și impulsivivitate au doar probleme emoționale sau disciplinare.

ADHD este una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilariei și poate continua în adolescență și la vârsta adultă. Vârsta medie de debut este de 7 ani.

ADHD afectează aproximativ 4,1% de adulți americani cu vârsta de 18 ani și peste 18 ani. Această tulburare afectează 9,0% din copiii americani cu vârste cuprinse între 13 ani și 18 ani. Băieții sunt de patru ori mai afectați decât fetele.

Studiile arată că numărul de copii diagnosticați cu ADHD este în creștere, dar nu este clar de ce.

Copiii au ritmuri diferite de a funcționa și au personalități, temperamente și nivele de energie diferite. Cei mai mulți copii sunt distrati, acționează impulsiv și în unele cazuri depun eforturi să se concentreze. Uneori, acești factori normali pot fi confundați cu ADHD. Simptomele ADHD, de obicei, apar la vârste fragede cuprinse între 3 si 6 ani și pentru că simptomele variază de la persoană la persoană tulburarea poate fi greu de diagnosticat. Părinții pot observa în primul rând că copilul lor își pierde interesul pentru diferite lucruri sau activități mai repede decât alți copii sau pare în mod constant "scăpat de sub control." De multe ori cadrele didactice sunt primele care observă simptomele atunci când un copil are dificultăți în a urma regulile sau frecvent sunt "în afara spațiului" în sala de clasă sau pe terenul de joacă.

Nici un test nu poate diagnostica un copil cu ADHD. În schimb, un profesionist autorizat trebuie să adune informații despre copil, comportamentul și mediul său. O familie ar trebui să vorbească mai întâi cu pediatrul copilului. Unii pediatrii poate evalua copilul dar cei mai mulți vor recomanda familiei un specialist în sănătate mintală cu experiență în tratarea copiilor cu tulburări mentale. Pediatrul sau specialistul în sănătate mintală va încerca mai întâi sa excludă alte cauze ale simptomelor. De exemplu, anumite situații, evenimente sau condiții de sănătate pot determina comportamente temporare la un copil care pare că are ADHD.

Medicul pediatru și specialistul în sănătate mintală va stabili dacă un copil:

• Se confruntă cu crize nedetectate care ar putea fi asociate cu alte afecțiuni medicale.

• Are o infecție a urechii medii care este cauza problemelor de auz.

• Are orice fel de problemă cu auzul sau cu vederea care încă nu a fost până atunci identificată.

• Are probleme medicale care afectează gândirea și comportamentul.

• Are dificultăți de învățare.

• Are anxietate sau depresie sau probleme psihice care ar putea duce la simptome ADHD.

• A fost afectat de o schimbare semnificativă și bruscă, cum ar fi moartea unui membru al familiei, un divorț, pierderea locurilor de muncă de către părinți etc.

Un specialist va verifica școala și dosarele medicale pentru a găsi indicii, pentru a vedea dacă mediul de acasă sau de la școala copilului oferă indicii despre comportamentul său neobișnuit de stresant sau perturbat și adună informații de la părinții și profesorii copilului. Antrenorii, persoana care are grija de copii sau alți adulți care cunosc bine copilul, de asemenea, pot fi consultați.

Specialistul de asemenea, va întreba:

• Comportamentele excesive sunt pe termen lung, cum afectează aceste comportamente aspectele vieții copilului?

• Comportamentele excesive apar mai des la acest copil în comparație cu cu colegii copilului?

• Sunt comportamentele o problemă continuă sau un răspuns la o situație de moment?

• Comportamentele apar oriunde s-ar afla copilul sau numai într-un singur loc cum ar fi un loc de joacă, sală de clasă, sau acasă?

Specialistul va acorda o atenție deosebită comportamentului copilului în situații și medii diferite. Unele evenimente și situații pot oferii informații importante însa altele nu vor putea furniza informații importante în legătură cu tulburarea. Cei mai mulți copii cu ADHD sunt în măsură să își controleze comportamentele în situațiile în care acestea au ca scop obținerea atenție individuale și atunci când sunt liberi să se concentreze pe activități placute. Aceste tipuri de situații sunt mai puțin importante în evaluare. Un copil poate fi evaluat pentru a se vedea cum acționează în cadrul social și poate da teste de aptitudini intelectuale și aptitudini școlare pentru a verifica dacă are un handicap de învățare.

În cele din urmă, în cazul în care, după colectarea tuturor acestor informații copilul îndeplinește criteriile pentru ADHD, va fi diagnosticat cu tulburare.

Unii copii cu ADHD au și alte boli sau condiții. De exemplu, ei pot avea:

• Un handicap de învățare. Un copil în grădiniță cu un handicap de învățare poate avea dificultăți în înțelegerea anumitor sunete sau cuvinte sau au probleme de exprimare a cuvintelor. Un copil de vârstă școlară poate avea dificultăți cu cititul, ortografia, scrisul și matematica.

• Tulburare de opoziție și comportament sfidător. Copiii cu aceast comportament, în care un copil este prea încăpățânat sau rebel, de multe ori se contrazic cu adulții și refuză să se supună regulilor.

• Tulburări de comportament. Se referă la situațiile în care copilul poate minții, fura, bate sau rănii pe alții. Copilul poate distruge bunuri, produce stricăciuni în case sau să poarte sau să folosească arme. Acești copii sau adolescenți sunt prezintă un risc mai mare de a folosi substanțe ilegale. Copiii cu tulburari de comportament prezintă și riscul de a intra în necazuri la școală sau cu poliția.

• Anxietate si depresie. Tratarea ADHD poate ajuta la scăderea anxietății sau a unor forme de depresie.

• Tulburarea bipolară. Unii copii cu ADHD pot avea această și această tulburare în care există modificări extreme ale dispoziției  trece de la manie (o dispoziție extrem de agitată) la depresie în intervale scurte de timp.

• Sindromul Tourette. Foarte puțini copii au aceasta tulburare, dar printre cei care o au, mulți au ADHD. Unele persoane cu sindromul Tourette au ticuri nervoase și maniere repetitive cum ar fi clipitul din ochi, spasme faciale sau grimase. Altele își curăță gâtul, pufnesc sau miros frecvent, sau exprimă cuvinte inadecvate. Aceste comportamente pot fi controlate prin medicație.

ADHD poate coexista , desemenea, cu o tulburare de somn, urinatul în pat, abuzul de substanțe ori alte tulburări sau boli.

Recunoscând simptomele ADHD și solicitând ajutor din timp se vor obține rezultate mai bune atât pentru copii afectați cât și pentru familiile lor.

Ca și copii, adulții care sunt suspectați că au ADHD ar trebui să fie evaluați de către un profesionist în sănătate mintală. Dar profesioniștii în sănătate mintală ar putea fi nevoiți să ia în considerare o gamă mai largă de simptome atunci când evaluează persoane adulte pentru ADHD deoarece simptomele lor tind să fie mai variate și, eventual, nu la fel de clare ca simptomele observate la copii.

Pentru a fi diagnosticați cu această tulburare, un adult trebuie să aibă simptomele ADHD care au început în copilărie și au continuat pe tot parcursul maturității. Profesioniștii din domeniul sănătății utilizează anumite scale de evaluare pentru a determina dacă un adult îndeplinește criteriile de diagnostic pentru ADHD. Specialistul în sănătate mintală va lua în considerare istoria comportamentelor din copilarie și a experiențele școlare, va intervieva partenerii, părinții, prietenii apropiați și alte persoane care pot oferi amănunte. Persoana evaluată va efectua un examen fizic și diferite teste psihologice.

Pentru unii adulti, un diagnostic de ADHD poate aduce un sentiment de ușurare. Adulții care au avut tulburări încă din copilarie, dar care nu au fost diagnosticate, ar fi putut dezvolta sentimente negative despre ei înșiși de-a lungul anilor. Primirea unui diagnostic le permite să înțeleagă motivele pentru problemele lor, iar tratamentul le va permite să se ocupe de problemele lor mai eficient.

În prezent, tratamentele disponibile se concentrează pe reducerea simptomelor de ADHD și îmbunătățirea funcționării. Tratamentele includ medicamente, diferite tipuri de psihoterapie, educație sau formare ori o combinație de tratamente.

Tratamente poate ameliora multe simptome de tulburare, dar nu există nici un leac. Cu tratament, majoritatea persoanelor cu ADHD poate avea succes la școală și duce o viata productive. Cercetatorii sunt in curs de dezvoltare tratamente mai eficiente si interventii, si utilizarea de noi instrumente, cum ar fi imagistica cerebrala, pentru a înțelege mai bine ADHD și pentru a găsi modalități mai eficiente de a trata si de prevenire a.

Medicamente

Cel mai frecvent tip de medicament utilizat pentru tratarea ADHD este numit "stimulent". Deși poate părea neobișnuit pentru a trata ADHD cu un medicament considerat un stimulent, acesta are de fapt un efect calmant asupra copiilor cu ADHD. Multe tipuri de medicamente similare sunt disponibile. Câteva medicamente ADHD sunt non-stimulatoare și acționează în mod diferit în comparație cu stimulentele. Pentru mulți copii, medicamentele pentru ADHD reduc hiperactivitatea și impulsivitatea și îmbunătățesc capacitatea lor de a se concentra, de a muncii și de a învăța. Medicamentele pot, de asemenea, îmbunătății coordonarea fizică.

Cu toate acestea nu există o abordare standard care se poate aplica în cazul copiilor cu ADHD. Ceea ce funcționează pentru un copil s-ar putea să nu funcționeze pentru altul. Un copil ar putea avea efecte secundare asociate cu anumite medicamente, în timp ce un alt copil nu va avea aceste efecte secundare. Uneori mai multe medicamente sau dozări diferite trebuiesc să fie analizate pentru a identifica tratamentul care funcționează pentru un anumit copil. Orice medicamente sunt incluse în tratamentul pentru copii este recomandată o monitorizare atentă de către persoanele care îi ingrijesc si medici.

Care sunt efectele secundare ale medicamentelor stimulente?

Reacțiile adverse cele mai frecvent raportate sunt scăderea poftei de mâncare, probleme de somn, anxietate și iritabilitate. Unii copii pot avea dureri de stomac sau dureri de cap. Cele mai multe efecte secundare sunt minore și dispar în timp sau în cazul în care doza este redusă.

Sunt medicamentele sigure?

Sub supraveghere medicală, unele medicamente sunt considerate sigure. Stimulentele provoacă copiilor cu ADHD reacții similare cu reacțiile la droguri, cu toate că unii copii vorbesc despre o senzație ușor diferită sau "amuzantă". Deși unii părinți se tem ca medicamentele stimulante pot duce la abuzul de substanțe sau la dependență, există puține dovezi în acest sens.

Avertizare FDA (U.S. Food and Drug Administration) privind posibilele efecte secundare

În 2007, FDA a cerut ca toți producătorii de medicamente pentru ADHD sa dezvolte pentru pacienți ghiduri de medicație care conțin informații cu privire la riscurile asociate cu medicamentele. Ghidurile trebuie să alerteze pacienții că medicamentele pot duce la posibile afecțiuni cardiovasculare (inimă și sânge) sau la probleme psihice. S-a constatat că pacienții cu ADHD care au boli de inima au avut un risc usor mai mare de accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic și/sau moarte subită în urma tratamentelor cu aceste medicamente.

A fost identificat și un risc ușor crescut, aproximativ 1 la 1000, pentru probleme psihice legate de medicamente cum ar fi auzitul vocilor, halucinații vizuale, paranoia sau stări maniacale chiar și la pacienții fără istoric cu probleme psihice. FDA recomandă ca orice plan de tratament pentru ADHD să includă analize a istoricului inițial de sănătate, inclusiv istoricul familial, precum și examinarea pentru afecțiuni cardiovasculare existente sau probleme psihice.

Un medicament ADHD non-stimulant (Strattera), poartă un alt avertisment. Studiile arată că copiii și adolescenții care iau atomoxetine (Strattera) sunt mai predispuși în a avea ganduri de sinucidere decat copii si adolescenti cu ADHD care nu-l iau. În cazul în care copilul ia atomoxetine este necesară supravegherea atentă a comportamentul său. Un copil poate dezvolta brusc simptome grave, de aceea este important să se acorde atenție comportamentului copilului tratat cu atomoxetine, în fiecare zi. Adresați-vă persoanelor care petrec mult timp cu copilul pentru a vă informa în cazul în care se observă modificări în comportamentul acestuia. Se apelează imediat medicul dacă copilul prezintă orice comportament neobișnuit. Tratamentul trebuie monitorizat cu atenție de către medic.

Medicamente vindeca ADHD ?

Medicamente actuale nu vindecă ADHD. Mai degrabă ele controlează simptomele, atât timp cât medicamentele sunt luate. Medicamentele pot ajuta un copil să fie atent și să își facă temele. Nu este clar dacă medicamente pot ajuta copiii să învețe sau să își îmbunătățească abilitățile lor. Abordarea psihoterapiei comportamentale, consilierii și sprijinului practic poate să ajute copiii cu ADHD și familiile lor să facă față mai bine problemelor de zi cu zi. Cercetări finanțate de către Institutul Național de Sănătate Mintală (NIMH) a demonstrat că medicamentele funcționează optim când tratamentul este monitorizat în mod regulat de către medicul care îl prescrie și doza este ajustată în funcție de nevoile copilului.

Psihoterapie

Diferite tipuri de psihoterapie sunt utilizate pentru tratarea ADHD. Terapia comportamentală are scopul de a ajuta un copil să își schimbe comportamentul. S-ar putea aplica asistența practică cum ar fi ajutor în organizarea sarcinilor sau rezolvarea temelor pentru acasă sau să se abordeze evenimentele emotionale dificile. Terapie comportamentală învață un copil cum să își monitorizeze propriul comportament. Obișnuirea cu recompense sau laude atunci cînd se comportă în modul dorit, de exemplu își poate controla furia sau se gândește înainte de a acționa, este un alt obiectiv al terapiei comportamentale. Părinții și profesorii pot da un feedback pozitiv sau negativ pentru anumite comportamente. În plus, reguli clare, liste cu obiective și alte rutine structurate pot ajuta un copil să obțină control asupra comportamentului său.

Psihoterapeuții pot învăța copiii abilități sociale, cum ar fi modul de a-și aștepta rândul, de a împărții jucării, de a cere ajutor sau de a răspunde la îndrumări. Învățarea identificării expresiilor faciale și a tonului vocii și cum să reacționeze în mod adecvat la acestea face parte din formarea competențelor sociale.

Cum pot ajuta părinții?

Copiii cu ADHD au nevoie de îndrumare și înțelegere din partea părinților și a profesorilor lor pentru a ajunge la potențial maxim și a face față cerințelor de la școală. Înainte ca un copil să fie diagnosticat, frustrarea, vina și furia pot fi construite în cadrul familiei. Părinții și copiii ar putea avea nevoie de ajutor special pentru a depăși aceste sentimente negative. Profesioniștii din domeniul sănătății mintale pot educa părinții cu privire la ADHD și modul în care acesta afectează familia. De asemenea, ei vor ajuta pe copil și părinții săi să dezvolte noi abilități, atitudini și modalități de relaționare.

Formarea de competențe parentale ajută părinții să învețe cum să folosească un sistem de recompense și consecințe pentru a schimba comportamentul unui copil. Părinții sunt învățați să dea feedback imediat și pozitiv pentru comportamentele pe care doresc să le încurajeze și să ignore sau să redirecționeze comportamente pe care doresc să le descurajeze. În unele cazuri, utilizarea de "pauze" poate fi utilizată atunci când comportamentul copilului scapă de sub control. Într-o pauză, copilul este scos din situația supărătoare și stă singur pentru o perioadă scurtă de timp pentru a se calma.

Părinții sunt încurajați să împărtășească o activitate placută sau de relaxare cu copilul, pentru a observa și sublinia ceea ce copilul face bine și să laude punctele forte și abilitățile copilului. Ei pot, de asemenea, să învețe să structureze situații în moduri pozitive. De exemplu, pot să limiteze numărul de tovarăși de joacă la unul sau doi, astfel încât copilul lor să nu fie hiperstimulată. Sau, în cazul în care copilul are probleme cu ducerea până la capăt a sarcinilor, părinții își pot ajuta copilul împărțind sarcinile dificile în sarcini mai ușor de gestionat, mai multe sarcini ușoare. De asemenea, părinții pot beneficia de învățarea tehnicilor de gestionare a stresului pentru a-și spori capacitatea de a face față frustrărilor, astfel încât să poată răspunde calmi la comportamentul copilului lor.

Uneori, întreaga familie ar putea avea nevoie de terapie. Psihoterapeuții pot ajuta membrii familiei să găsească modalități mai bune de a gestiona comportamentele perturbatoare și pentru a încuraja modificările de comportament. În cele din urmă, grupurile de sprijin ajută părinții și familiile să se conecteze cu alte persoane care au probleme și preocupări similare. De multe ori grupurile se reunesc periodic pentru a împărtășii frustrări și succese, să facă schimb de informații cu privire la specialiști și strategiile recomandate și uneori să vorbească cu experții.

La fel ca în cazul copiii cu care sunt diagnosticați cu o astfel de tulburare, adulții cu ADHD sunt tratați cu medicamente, psihoterapie sau o combinație între cele două.

Medicamente

Medicamentele pentru tratarea ADHD, incluzând și formele cu eliberare prelungită, de multe ori sunt prescrise pentru adulții cu ADHD, dar nu toate medicamentele pentru ADHD sunt aprobate pentru adulți. Cu toate acestea, cele care nu sunt aprobate pentru adulti încă pot fi prescrise de un medic în rețete speciale (în S.U.A.).

Deși nu este aprobat în mod special de către FDA tratamentul pentru ADHD cu antidepresive este folosit uneori pentru a trata adulții cu ADHD. Antidepresivele triciclice de generație mai veche sunt utilizate și ele în cadrul tratamentelor deoarece ele ca și stimulentele, acționează asupra norepinefrinei și dopaminei din chimia creierului. Un antidepresiv nou, venlafaxina (Effexor), poate fi prescris pentru efectele sale asupra noradrenalinei. În studiile clinice recente, antidepresivul bupropion (Wellbutrin), care acționează asupra dopaminei din creier a adus beneficii pentru adulții cu ADHD.

Eliberarea rețetelor adulților pentru stimulente și alte medicamente pentru tratarea ADHD necesită atenție specială. De exemplu, adulții au nevoie de multe ori și de alte medicamente pentru probleme fizice, cum ar fi diabetul zaharat sau hipertensiune arterială, anxietate și depresie. Unele dintre aceste medicamente pot interacționa în mod negativ cu anumite medicamente pentru ADHD. Un adult cu ADHD ar trebui să discute cu medicul potențiale opțiuni ale medicamentelor care i-ar putea fi prescrise. Și alte aspecte trebuiesc luate în considerare atunci când se prescrie un medicament pentru ADHD.

Educație și psihoterapie

Un consilier profesionist sau un psihoterapeut pot ajuta un adult cu ADHD să învețe cum să își organizeze viața cu ajutorul unor instrumente ajutătoare cum ar fi un calendar mare sau o agendă, liste, notițe, prin atribuirea unui loc special pentru chei, facturi și documente. Sarcinile complexe pot fi împărțite în sarcini mai simple și mai ușor de gestionat, astfel încât completarea fiecărei sarcini simple să ofere un sentiment de împlinire.

Psihoterapia, inclusiv metodele terapiei cognitiv-comportamentale, poate ajuta la schimbarea imaginii de sine a unei persoane prin examinarea experiențelor care au dus la această schimbare. Terapeutul încurajează adultul cu ADHD să se adapteze la schimbările de viață care apar în urma tratării ADHD, să se gândească înainte de a acționa, să reziste nevoii de a-și asuma riscuri inutile.

Recomandări pentru a ajuta copiii să fie organizați și să urmeze instrucțiuni

Program. Păstrați aceeași rutină în fiecare zi, de la ora de trezire la ora de culcare. Stabiliți timp pentru teme, joacă în aer liber, precum și activități în casă. Păstrați programul de pe frigider sau undeva la vedere în bucătărie. Notează schimbările din program cât mai din timp posibil.

Organizați obiectele care le folosiți zi de zi. Stabiliți un loc pentru obiectele utilizate zi de zi și păstrați totul la locul său. În acest tip de organizare sunt incluse haine, obiecte personale ale copiilor și jucării.

Temele pentru acasă și fișe organizatorii. Utilizați fișele organizatorii pentru materialele școlare și rechizite. Insistați în explicațiile oferite copilului în legătură cu importanța atenției acordată la școală și temele pentru acasă.

Fii clar și coerent. Copiii cu ADHD au nevoie de reguli coerente pe care să le poată înțelege și duce la capăt.

Oferiți recompense sau laude atunci când regulile sunt respectate. Copiii cu ADHD de multe ori primesc și se așteaptă la critici. Când observi un comportament bun, laudă-l.

Unii copii cu ADHD continuă să manifeste simptomele și ca adulți. Și mulți adulți nu își dau seama că au această tulburare. Ei pot simți că este imposibil să se organizeze, să păstreze un loc de muncă sau să își amintească și să își respecte programul. Sarcinile zilnice, cum ar fi trezirea dimineața, pregătirea pentru a pleca la muncă, punctualitatea la locul de muncă și o activitate productivă la locul de muncă poate fi o provocare pentru adulții cu ADHD.

Acești adulti pot avea un istoric de rezultate slabe la școală, probleme la locul de muncă, relații dificile sau eșuate. Mulți au avut accidente de circulație. În timpul adolescenței, adulții cu ADHD pot fi agitați și pot încerca să facă mai multe lucruri deodată, cele mai multe dintre ele fără succes. De asemenea, au tendința de a prefera mai degrabă "remedieri rapide"  decât a aborda problemele pas cu pas pentru a obține recompense mai mari.

articol preluat și adaptat
NIMH - The National Institute of Mental Health - Institutul Național de Sănătate Mintală S.U.A.
www.nimh.nih.gov