Adevărul - Te eliberează, te face puternic, îl simți dureros uneori, dar vei exista liber.
Voința - Să te ridici chiar dacă ști că vei cădea.
Perseverența - Să te ridici de câte ori este nevoie pentru a rămâne în picioare.
Credința - Este important să crezi, în primul rând să crezi în tine și astfel ai făcut primul pas spre starea de bine.
Spontaneitatea - Oricând, zâmbind aproape de fiecare dată, lasă-te să exiști.
Limitele - Doar tu stabilești care sunt.
Planul - Atunci când ai nevoie de un plan soluția este să îl faci. Apoi aplică planul.
Nevoile - Avem nevoi. E bine să aflăm care sunt și să tinem cont de ele.
Drumul - Dacă te uiți pe cer ți se pare ca norii nu se mișcă, dar tu știi că ei se miscă cu adevărat.
Scopul - E bine să te privești în viitor, pentru a ajunge acolo este necesar să trăiești în prezent.
Introecția - Ai privit cu adevărat în interiorul tău?
Așteptările - De la tine, de la ceilalți, de la viață...fă puțină ordine și vezi ce este cu adevărat important.
Realitatea - Dimensiunea care permite să îti materializezi visele.
Eu-l - Dacă îl privești ca pe o entitate independentă gândește-te că te va însoți pe parcursul întregii tale vieți. Aveți grijă unul de celălalt.
Posibilitatea - Există întotdeauna.
Imaginația - Poți să construiești orice și uneori să aduci în realitate.
Inventivitatea - Continuă să găsești soluții atunci când ceilalți le-au epuizat.
Personalitatea - Nu o îngropa doar în analize, mai bine construiește-te și adaptează-te facând-o să stralucească.
Caracterul - Viața ta în acțiune.
Normalul - Orice manifestare a libertății tale, manifestare care nu afectează libertatea celorlalți. Elemente legale, morale ale prezentului, caracterizează dimensiunea normalului.
Responsabilitatea - Când fără a uita de tine, te implici în viata ta de zi cu zi, în viața familiei tale, în societate și în viața planetei.

Pentru a lămurii unele confuzii este bine de știut că:

        Psihologia
      Este știința care se ocupă de studiul psihicului uman. Nu este o metodă de tratament în sine.

        Psihiatria
      Se adresează pacienților ce prezintă tulburări de sănătate mintală, psihice, ce afectează sever viața bolnavului și capacitatea sa funcțională. Psihiatria trateaza problemele medicale ale pacienților pe cale chimică prin prescrierea de medicamente.

        Consilierea
      Este centrată pe ceea ce aparține prezentului: acum și aici, rezolvând o anumita problemă, fără a restructura personalitatea, în timp ce psihoterapia pune accentul pe intervenție, tratament și reconstrucție a personalității.

        Psihoterapia
      Adoptă un model medical în timp ce consilierea adopta un model educațional al dezvoltării ființei umane.

 

***


      Psihoterapia se adresează oamenilor normali, care au însă probleme emoționale, somatice sau de relaționare. Este o formă de tratament, care nu include medicația și care, prin tehnici proprii, tratează crizele de viață generate de diferite cauze, ajutând clientul să depașească dificultățile de natura psihosomatică, psihologică, relațională sau emotională și ajută clientul să facă schimbarile pe care nu a reușit să le facă singur.
      Elemente principale al psihoterapiei:
- este un domeniu interdisciplinar situat la granița dintre medicină și psihologie;
- este modalitatea de tratament cuprinzător, deliberat și planificat, prin mijloace și metodologii științifice;
- are un cadru clinic si teoretic;
- este centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mintale sau stări de suferință psihosociale și/sau psihosomatice și comportamente disfuncționale.
      Să faci psihoterapie:
•    Înseamnă sa te asculte o persoana calificată să facă asta, fără să te judece, fără să își impună punctul de vedere, ramânând obiectivă și împreună cu care, să găsești cea mai bună soluție a problemei tale.
•    Înseamnă să găsești noi modalități de a-ți gestiona stările, să depășesti blocajele generate de relații sau probleme familiale din trecut, să spargi vechile tipare și să clădești strategii noi, creative.
•    Înseamnă vindecarea vechilor răni psihologice, eliminarea stărilor de rău cu rădăcini în trecut și simptome la nivel fizic în prezent.
•    Învățarea stării de iubire pentru noi înșine și pentru cei din jur.
•    Îmbogățirea relațiilor cu un plus de respect, compasiune și bucurie.
•    Înseamnă, să fi ghidat de o persoană cu instruire specială pe un drum spiritual, atunci când cauți asta. Etc.
      Psihoterapia integrativă este adaptată la particularitățile clientului, abordarea fiind pliată pe nevoile, particularitățile și personalitatea clientului, utilizându-se tehnici specifice terapiilor cognitive, comportamentale, uneori psihanalitice (interpretarea viselor), tehnici de relaxare, somato-terapie, hipnoză clinică, etc.
      Modul de tratament este foarte flexibil, nu așezăm clientul într-un pat al lui Procust, ca să ajustăm problematica lui la o singură metodă terapeutică, ci având în vedere unicitatea și complexitatea ființei umane, ținem cont de realitatea fiecărui client.  
      Intrarea în rezonanță înseamnă a-l întâlni pe client pe terenul său, a ține seama de realitățile sale, a-l ințelege și abia apoi a-l ghida spre o zonă mai sănătoasă.
      Descoperirea tuturor resurselor, comportamentelor și credințelor clientului, utilizarea într-un mod terapeutic, inedit, chiar a simptomelor, ele devenind mijloace de rezolvare a problemelor cu care clientul se confruntă reprezintă o caracteristică importantă a psihoterapiei integrative.
      Principalul obiectiv al tratamentului psihoterapeutic, după rezolvarea problemelor sale, este acela de a oferi posisibilitatea clientului să aibă un autocontrol asupra stării lui de sănătate, mai mult chiar, de a se simți bine cu el însuși, beneficiind acum de valoroase instrumente prin care să-și poată menține și îmbunătății starea nouă, obținută în urma demersului terapeutic.
      Psihoterapia/psihoterapia integrativă nu sunt afiliate/similare cu alte forme de terapii/modalitați de tratament de tip popular, mistic etc.


sursa informații C.P.R. ,  I.R.P.I.

,,Munca noastră propriu-zisă constă în esenţă în a-i convinge pe oameni să facă ceea ce ei nu vor să facă şi să renunţe la credinţele sacre (dar autodistructive) pe care le-au avut toată viaţa.,, (Jeffrey A. Kottler-Jon Carlson 2009)
 

      Ce se întâmplă atunci când nici una din metodele aplicate în cadrul terapiei nu funcţionează şi când clientul nu face decât să se fixeze mai bine în ,,siguranţa,, problemelor lui, şedinţele terapeutice oferindu-i o viziune mai clară asupra cauzelor nemulţumirii lui? Identificăm în cadrul mecanismului de apărare şi fenomenul de disonanţă cognitivă, schimbarea dorită de client blocată la nivel inconştient de raţiuni matematice. Resursele investite de-a lungul istoriei personale a clientului în menţinerea simptomului şi a manifestării lui într-un ritm constant ,,scurtcircuitat,, de conflict dar totuşi funcţional  în parametri minimi şi fluctuanţi, reprezintă pentru acesta o investiţie majoră: stilul lui de viaţă. Energia consumată în procesul de schimbare, între ceea ce există deja ca sistem de manifestare şi ceea ce va însemna o noua abordare a stilului de viaţă, reprezintă un consum enorm ce poate provoca un dezechilibru clientului. Această criză poate să fie momentul în care se pot identifica puncte de vedere clare în ceea ce priveşte problematica clientului şi pot fi utlizate ca pârghie în travaliul terapeutic.
      Oamenii devin deschişi şi manifestă un grad scăzut de rezistenţă  în exprimarea emoţiilor, sentimentelor şi conflictelor interioare atunci când sunt înţeleşi şi acceptaţi aşa cum sunt ei.
      Senzaţia că ar fi controlaţi sau manipulaţi poate să activeze mecanisme de rezistenţă şi apărare iar relaţia terapeutică intră în colaps. O comunicare deschisă provocată de terapeut și agreată de client poate descongestiona situaţia prin identificarea şi punerea în discuţie a motivelor ce au generat blocajul terapeutic. Este necesară utilizarea atentă a vocabularului şi adaptarea lui în raport cu cea mai apropiată formă de comunicare cu clientul.
      Ştim că în terapie ,,odată ce deschizi o uşă, nu poţi face altceva decât să intri,, şi drumul trebuie străbătut în ritmul clientului şi în ,,convingerea că de cele mai multe ori aceasta este cea mai mare greşeală care o facem noi terapeuţii: ne precipităm să rezolvăm problemele din cauza propriului nostru sentiment de neputinţă.,, (Jeffrey A. Kottler-Jon Carlson 2009)
      Clientul are nevoie de timp şi are nevoia de a-şi depăşi limitele chiar dacă aceasta înseamnă să înceapă să îşi stabilească anumite  limite şi tot de timp este nevoie  pentru ca un client să îşi găsească propria voce, fără a se adresa în terapie sub presiunea unui ritm care nu îi aparține și care înlocuiește modul lui de exprimare fluent.
      În cadrul terapiei apariţia sentimentului de dependenţă poate reprezenta activarea unui mecanism de apărare în faţa schimbării. Clientul poate intra în rolul de victimă cerând protecţie şi o acceptare continuă a lipsei lui de decizie. Atunci când terapeutul acceptă rolul de părinte supraprotector, cu care îl investeşte clientul, acest tip de manifestare poate dăuna actului terapeutic limitându-l, favorizând dezvoltarea  mecanismelor de rezistenţă şi apărare ale clientului ducând terapia într-un punct mort.
      Concluzionând, şedinţele terapeutice se vor desfăşura conform contractului terapeutic stabilit de acord cu clientul, în baza strategiilor care le va utiliza terapeutul şi în raport cu  ritmul şi resursele clientului, în funcţie de obiectivele stabilite împreună cu acesta şi ţinând cont întotdeauna de ceea ce aduce conţinutul fiecărei şedinţe în actul terapeutic, scopul fiind întotdeauna obţinerea stării de bine a clientului.

Bibliografie

      Funcția psihică este în strânsă legătură cu funcția organică, ne exprimăm emoțiile prin procese și modificări fiziologice. Furia accelerează bătăile inimii și crește tensiunea arterială, frica provoacă palpitații ale inimii, veselia ne provoacă râsul care pune în mișcare o sumă de mușchi etc.
      S-a demonstrat științific faptul că factorii psihologici au influență asupra funcțiilor organismului și asupra tulburării acestor funcții. Primul pas în cadrul abordării psihosomatice este stabilirea unui diagnostic psihosomatic care este format din diagnosticul medical și examinarea istoricului medical în cadrul general al istoricului vieții pacientului.  Interpretarea se bazează pe cunoașterea factorilor emoționali care acționează în fiecare caz precum și a mecanismelor fiziologice prin care factorii emoționali influențează procesul bolii.
      În urma stabilirii etiologiei emoționale, îngrijirea medicală este necesară în continuare iar intervenția medicală se completează cu psihoterapia centrată pe factorii emoționali specifici, conform unui plan de tratament. În cadrul planului de tratament se acordă atenție deosebită colaborării dintre psihoterapeut și medic deoarece, în procesul terapeutic, pot apărea unele manifestări fiziologice provocate de trăirile emoționale ale clientului.
      Dintre factorii emoționali care pot influența tulburările psihosomatice se pot enumera:
- modul în care a fost acordată îngrijirea în prima perioadă a copilăriei
- întâmplări cu semnificație emoțională din prima perioada a copilăriei si din adolescență
- climatul emoțional al familiei, personalitatea membrilor familiei și a persoanelor cu care s-a avut o relație strânsă
- experiențe emoționale din cadrul relațiilor intime și a relațiilor profesionale
      Factorii emoționali care influențează procesul bolii pot fi identificați în:
- Tulburări gastrointestinale
- Tulburări respiratorii
- Tulburări cardiovasculare
- Bolile de piele
- Tulburări metabolice și endocrine
- Tulburări articulare și ale musculaturii scheletice
- Tulburări ale aparatului sexual și tulburările acestora
 
sursa - Medicina Psihosomatica, ,,Conflictele psihice de durată produc îmbolnăviri organice ireversibile,, Franz Alexander, Editura Trei

      Se poate spune că relaţia terapeutică începe înainte să ajungă clientul în cabinet şi să cunoască terapeutul. Imaginaţia clientului, alimentată sau nu de informaţii complementare, va crea ,,terapeutul ideal,, sau în unele cazuri ,,terapeutul fără soluții,,. Premergătoare transferului, această iluzie va găsi elemente care îi vor confirma într-o anumită măsură capacitatea de a se materializa în momentul în care se intră în contact cu terapeutul. Proiecţiile sale pot fi confirmate de prima vedere sau pot fi infirmate. Inportant este faptul pentru care clientul se află în cabinet, pentru că are nevoie de ajutor şi în aceeaşi măsură de acceptare şi înţelegere.
      Terapeutul trebuie să creeze o atmosferă plăcută şi confortabilă, să manifeste empatie şi să identifice un echilibru în comunicarea feedback-ului care să reflecte verbal şi corporal perceperea stării clientului.
      Să fie pregătit pentru a avea răbdare fără a se grăbi să întrerupă clientul, să nu eticheteze şi să îşi ofere libertatea de a reflecta şi analiza atunci când tăcerea permite.
      Să fie amabil şi pregătit să accepte clientul care se află în faţa sa, aşa cum se prezintă acesta şi în cazul în care fizionomia, defectele fizice, gesturile sau relatarea clientului pot frapa, să se manifeste în spiritul acceptării şi înţelegerii.
      În psihoterapie nu există niciodată bizar sau anormal. Există doar situaţii sensibile, interesante, deosebite pe care clientul le experimentează de-a lungul vieţii, iar în cabinet ajunge cu dorinţa de a fi înţeles, recunoscut şi acceptat cu toate comportamentele şi trăirile lui.
      Comportamentul straniu a exercitat din totdeauna o fascinaţie extraordinară asupra societăţii şi în special asupra profesioniştilor care intră în contact direct cu el. Dacă această fascinaţie este prezentată sub forma acceptării sincere și necondiţionate, oamenii devin deschişi şi manifestă un grad scăzut de rezistenţă  în exprimarea emoţiilor, sentimentelor şi conflictelor interioare, pentru atunci se simt înţeleşi şi acceptaţi, aşa cum sunt ei.
      Senzaţia că ar fi controlaţi sau manipulaţi poate să activeze mecanisme de rezistenţă şi apărare iar relaţia terapeutică intră într-un colaps condiţionat de timp timp - eficiență, ce este controlat de client şi terapeut deopotrivă. O comunicare deschisă, provocată de terapeut, poate decongestiona situaţia prin identificarea şi punerea în discuţie a motivelor care au generat blocajul terapeutic.
            Exista clienţi care vin pregătiţi cu diagnostice şi soluţii, iar principala preocupare este obţinerea acordului terpeutului în legătură cu planul său. Ca psihoterapeuți este bine să îl ascultăm. El are întotdeauna soluţiile, trebuie doar să îl ajutăm să le formuleze şi să le aplice.