Cadrul terapeutic este reprezentat fundamental de suportul legal al manifestării profesionale a terapeutului, suport în lipsa căruia actul psihoterapeutic nu poate fi oferit. Acest suport este condiţionat de dreptul de liberă practică conform competenţelor terapeutului precum şi de o bună cunoaştere şi punere în practică a codului deontologic împreună cu legile specifice profesiei de psiholog, respectiv psihoterapeut.
      În interiorul cadrului terapeutic se disting cele două forme, terapeutul sau echipa de terapeuţi şi clientul sau grupul de clienţi, ce interacţionează pe baza unui set de interese diferite ca manifestare dar având acelaşi scop comun, starea de bine a pacientului. Alegerea terapeutului este un drept ce îi aparţine clientului în raport cu dreptul terapeutului care la rândul său îşi poate manifesta acceptul sau refuzul în ceea ce priveşte desfăşurarea relaţiei terapeutice.
      Psihoterapeutul va oferi clientului informaţii despre pregătirea sa profesională,reguli ce ţin de confidenţialitatea relaţiei psihoterapeutice, tehnicile şi metodele ce vor fi utilizate, rezultatele aşteptate în urma şedinţelor terapeutice, care sunt limitele şi riscurile aferente actului terapeutic, costurile şi durata şedinţelor terapeutice precum şi orice alt factor ce poate să influenţeze relaţia terapeutică sau clientul.
      Desfăşurarea actului terapeutic necesită un spaţiu special amenajat pentru servicii psihologice şi abordarea unui mod de comunicare care să faciliteze circulaţia informaţiile necesare terapiei, respectiv informaţiile ce le oferă clientul terapeutului şi feedbackul ce vine din partea terapeutului.Se recomandă în funcţie de metoda şi strategia abordată ca acest spaţiu utilizat pentru desfăşurarea terapiei  să ofere şi posibilitatea de exprimare nonverbală, de exemplu posibilitatea de a desena/picta, construi forme, organiza/așeza obiecte etc. Fluiditatea şi consecvenţa interacţiunii este întregită de confortul şi siguranţa care sunt oferite clientului/clienţilor şi care va ajuta în stimularea manifestării lui/lor.
      Desigur că instrumentele psihologice ce pot fi utilizate în evaluarea clientului precum şi o gamă de obiecte ce pot facilita adaptarea, exprimarea şi catharsisul, completează imaginea cadrului terapeutic şi oferă o gamă variată de opţiuni ce vin în ajutorul demersului terapeutic.
      Cadrul terapeutic include resurse birotice și tehnologice ce pot fi folosite pentru organizarea şi păstrarea datelor ce sunt utile şedinţelor terapeutice.

Bibliografie

      Psihoterapia presupune realizarea unor intervenții la mai multe nivele: fiziologic, emoțional, comportamental, mental, interpersonal, al stimei de sine, spiritual etc.
      Psihoterapia are ca rezultat îmbunătățirea calității vieții prin: optimizarea relațiilor și comunicării în cadrul familiei prin știința rezolvării conflictelor, în cadrul social prin dezvoltarea abilităților de comunicare, în plan personal prin descoperirea unei noi perspective asupra vieții, etc.
      În final, dupa terminarea ședințelor de psihoterapie, se poate obține echilibru emotional, liniște interioară, energie, viața are un sens și se conștientizează faptul că merită trăită, apar bucurii, realizări și starea de bine începe să se materializeze.
      Psihoterapia are mijloace proprii prin care stabilizează și optimizează stările psihice, reglează și corectează favorizând și determinând prelungirea vieții. Acționează cu succes în cazul:

  • atacului de panică,

  • tulburărilor fobice

  • anxietății,

  • depresiei,

  • tulburărilor de dinamică sexuală,

  • insomniei,

  • afecţiunilor psiho-somatice - astm bronşic, afecțiuni dermatologice, tulburări menstruale, boli cardiovasculare, enurezis, tulburări ale comportamentului alimentar, durere și traume etc.

  • problemelor de adaptare şi orientare socială, profesională,

  • problemelor de cuplu si de familie,

  • stresului,

  • problemelor de atașament, etc.

Bibliografie

      Dacă încercăm să aruncăm o privire rapidă pentru a surprinde momentele importante din istoria psihologiei și psihoterapiei putem începe incursiunea prin a ne referi la formele ei de început – când psihologia, psihoterapia, religia, filozofia, medicina, știința alcătuiau un amalgam funcțional- și să ne amintim de Orient unde se pot scoate în evidență Upanișadele și școlile filozofice înființate mai târziu, Yoga, Mimamsa etc. Nu putem să uităm că tot în istoria veche îi întâlnim și pe Lao-Tzi, Confucius, Siun-Tzi, Mo-Tzi, Van-Ciun, Ibn-Sina, Avicena, Maimonide și școlile budiste, filozofia zen etc.
      Preoții hinduși recomandau tratamente cu bunătate și considerație în tratarea suferințelor psihice.
     Ajungem apoi în antichitatea greacă și îi întâlnim pe Aristotel, Hipocrate, Democrit, Platon, Socrate, Pitagora, Heraclit din Efes, Xenofon, Parmenide etc. care, cu influențe orientale, au contribuit la bazele psihoterapiei de astăzi prin dorința lor de a înțelege sufletul, spiritul și materia. O idee interesantă în acele vremuri era faptul că natura maladiilor nervoase erau atribute de către Hipocrate tulburărilor sexuale iar Paracelsus merită amintit pentru că recomanda metode similare cu psihoterapia ca fiind eficace în tratamentul suferinței psihice.
       Primii pași către conceptele dezvoltate în următoarea perioadă, și care au legaturi strânse cu psihoterapia, încep cu Thomas d'Aquino și Roger Bacon, continuând cu Descartes, Spinoza, Hobbes, Berkeley, Hume etc.
       Aproape am ajuns în zilele noastre. Un număr mare de oameni, chiar dacă profesează în domeniul psihologiei/psihoterapiei sau nu, au auzit de Freud, considerat de majoritatea părintele psihanalizei și al psihoterapiei, de Jung, Rogers, Adler, Erickson etc.
       Astăzi psihoterapia este împărțită în multe școli. Însă, la fel ca atunci când abia se năștea, scopul ei, oricare ar fi școala de proveniență, este starea de bine pe care clientul o poate atinge cu ajutorul psihoterapiei și a psihoterapeutului sau a psihoterapeutei.

***

      Psihoterapia este, atunci când pășești în ea, o lume diferită de ceea ce îți imaginezi sau observi în filme. Considerăm, în cele mai multe cazuri, dacă facem un prim pas să ne întâlnim cu psihoterapia, că suntem pregătiți , că știm destul de multe pentru a ne da cu părerea, că știm atât de multe încât putem fi la rândul nostru psihoterapeuti. Este adevărat, însă este și fals.
       Dacă ne referim la structura teoretică, la rezultatele pozitive sau la eșecurile ce pot fi măsurate statistic și care reprezintă psihoterapia la un moment dat, la ceea ce funcționează într-o anumită masură pentru fiecare dintre noi când ne aflăm într-o situație delicată atunci... da, știm foarte multe. Însă pierdem din vedere în primul rând ceea ce face psihoterapia să existe și să funcționeze, procesul psihoterapeutic și unicitatea acestuia cu tot ceea ce formează acest proces terapeutic. În cadrul acestui proces există un infinit de inconștient și o infinitate de evenimente, cărora nu poți sa le estimezi viitorul, și care provin din partea terapeutului, a clientului, a geamului deschis, a ploii care vine brusc, a șervețelului parfumat scăpat pe jos etc. Este imensa pânză de păianjen formată din sentimente, emoții, întâmplări, cunoscut, necunoscut, mister sau mit, pânză a cărei capete nu le vedem, în care ne prindem cînd ne naștem și se numește viață. Dacă ne zbatem fără a gândi în ansamblu, vom înainta greu, foarte greu… însă dacă vom privi dincolo de capătul mâinii vom observa că putem merge relaxați și că de fapt pânza de păianjen o putem transforma în ceea ce ne dorim, făcând ca viața să fie în mare măsura așa cum ne imaginăm.
       Ne naștem cu o structură psihologică pregatită să absoarbă seturi de comportamente și trăiri pe care le vom adapta și le vom utiliza în funcție de evenimentele din decursul vietii noastre, de modul în care ne trăim viața. În ceea ce privește partea nevazută a noastră, a oamenilor, învățăm să ne apărăm de noi înșine, să ne apărăm de ceea ce nu ne place și nu ne convine, folosindu-ne imaginația până dincolo de limitele ce ne încadrează în normal. Și referindu-mă în acest caz la contactul cu psihoterapia, activăm mecanisme de apărare și puțin narcisism care ne poate convinge că știm totul și că psihoterapia nu poate ajuta foarte mult în ceea ce privește problema noastră, că psihoterapeutul nu are posibilitatea să ajute pentru că nu înțelege cu adevărat problema noastră. Fuzionând cu mecanismele de rezistență aceste gânduri devin convingeri și astfel nu facem decât să rezistăm unei schimbări care ne poate ajuta dar pe care creierul nu o poate gestiona și îi este mai simplu să activeze mecanisme de acest gen decât să se agreneze în procesele acceptării adevărului, schimbării și adaptării.
       Procesul psihoterapeutic nu este un proces simplu. Nu este doar o discuție, de genul acelei care o porți cu un prieten sau cu o prietenă, cu o rudă apropiată. Este o luptă interioară acerbă. O luptă pe care clientul o poartă conform strategiei construită în timp, împreună cu psihoterapeutul, strategie care se poate schimba sau poate să ducă uneori în puncte moarte doar pentru a reuși să se identifice cu drumul pe care îl dorește cu adevărat. Și într-adevăr, din multe puncte de vedere, clientul este cel mai bun terapeut al lui însuși, cu condiția de a avea în față o oglindă care îl ajută să se vadă cum este în realitate, dincolo de narcisimul sinelui, și această oglindă este psihoterapeutul.

Bibliografie

      Clientul aşteaptă confirmarea potenţialei acţiuni în ,,filmul,, în care este actorul din rolul principal. Ideal pentru el ar fi o confirmare simplă care să nu presupună nici un conflict interior:,,Da este bine să faci aşa cum ţi-ai propus!,, confirmare care oferă  certitudine şi valoare schimbării ce vine din interiorul său, dar provocarea este de a-l ajuta să identifice reala decizie şi să se fixeze asupra ei conștient și responsabil. Este de luat în calcul şi așteptarea negării rolului ce clientul ar dori să şi-l asume şi care ar genera o relaxare prin satisfacerea mecanismelor de apărare, ,,Nu cred că problema are o soluție!,, și astfel se va simți la adăpost în fața schimbării și a deciziilor, în continuare apelând la strategii proprii pentru a evita orice ieșire din zona sa de siguranță.
      Dar clientul este în cabinet, în principal, pentru a i se confirma alegerea schimbării şi a fi susţinut în obţinerea ei. El intră în cadrul terapeutic cu un bagaj considerabil de soluţii şi resurse aşteptând, la nivelul conştientului sau la nivelul subconștientului , o prescripţie cu cât mai puţine efecte negative pe drumul schimbării, care ar fi preferabil să fie scurt.
      Rolului terapeutic i se atribuie şi responsabilitatea de a sublinia şi echilibra raportul între resursele consumate în timpul schimbării şi recuperarea lor prin intermediul beneficiilor terapiei, de a motiva clientul să îşi asume responsabilitatea deciziei care îi poate provoca un maxim de confort cu un minim de implicaţii negative. Acest demers iese în evidenţă în cazul intervenţiilor ,,dureroase,, datorită specificului problematicii clientului şi fiind un consumator mare de energie apare senzaţia de epuizare iar clientul are din ce în ce mai puţine resurse în procesul reconstrucţiei.
      Prima întâlnire cu clientul va cuprinde prezentarea statutului profesional al terapeutului, cadrul legal și cadrul deontologic sub auspiciul cărora se va desfășura procesul terapeutic, informații privind costurile ședințelor de psihoterapie, durata și frecvența acestora, modul de evaluare a rezultatelor terapeutice și care sunt limitele intervenției terapeutice, drepturile și responsabilitățile terapeutului și ale clientului. În continuare se vor obține amănunte despre prezenţa clientului în cabinet şi despre cum îşi imaginează el că va fi ajutat, se face o evaluare a situaţiei și se va prezenta clientului, iar dacă acesta își dă acordul începerii contractului terapeutic va începe interviul clinic care vizează dobândirea de informaţii şi înţelegerea funcţionării psihologice a unui client prin focalizarea asupra trăirilor acestuia, şi pune accent pe relaţia stabilită în cadrul situaţiei de interviu. În cazul în care clientul nu dorește să se implice în relația terapeutică, se recomandă ca acesta să fie călăuzit către alt terapeut.

Bibliografie

      Dacă cineva ar întreba ,, Ce este starea de bine? ,, care ar fi raspunsul care l-ar primi de la tine ?
      Cu certitudine răspunsul va fi diferit în funcție de fiecare persoană în parte, sau mai bine spus, vor fi destul de puține răspunsuri care vor fi la fel dar care, în majoritatea cazurilor, vor avea  valoare și semnificație diferită însă toate raspunsurile se vor referi la ceea ce este bine sau bun pentru o ființă umană sau pentru alte forme de viață.

      Starea de bine a ființelor umane are calitatea de a fi flexibilă fiind modelată conform structurii unice a fiecărei persoane și desemenea calitatea de a se transforma conform factorilor care o influențează: vârstă, sex, contexte sociale și demografice, educație, familie, întâmplări, nevoi, dorințe, grad de dezvoltare personală, etc.
    Starea de bine este un indicator al calității vieții și în funcție de durata și intensitatea stării de bine putem să caracterizăm modul în care existența noastră ca ființe umane este de o calitate mai bună sau mai puțin bună. Momentul în care ,,Trăiește clipa !,, este completat de un echilibru conștientizat al excesului și prudenței, al fanteziei și al realității, a ceea ce ne dorim și a ceea ce ne putem oferi, într-un mod care la prima vedere poate fi văzut ca utopic, în acel moment, în mod paradoxal se intră pe calea stării de bine, pe drumul unei existențe bogate și împlinite, pe drumul evoluției și al dezvoltării.
    Dacă mergem mai departe în încercarea de a explica starea de bine, îmi imaginez că pentru a trăi această stare trebuie să avem acces la claritatea sensului existenței noastre și chiar dacă, pentru unele persoane pare că este o resursă greu de accesat, spre surpriza acestora se poate afirma că este resursa cea mai la îndemână ființei umane, resursă condiționată însă de un exercițiu interior prin care este necesar să se conștientizeze realitatea și relația ei cu imaginația noastră. Dacă resursa este la îndemâna oricui, exercițiul este uneori, să spunem, obținut cu un oarecare efort, pentru că de cele mai multe ori pentru moment pare mai simplu să fugim de realitate, dar pe termen lung fiecare evadare din fața realității crește riscul de a rămâne prizonieri într-o lume imaginară, mică și limitată, fără multe conexiuni cu lumea în care trăim.
    Realitatea și relația noastră cu realitatea, precum și exprimarea interiorului nostru în realitatea din viața de zi cu zi, pot fi câteva din secretele stării de bine. Să zâmbești, să râzi, să te bucuri, să accepți, să ceri, să primești, să dăruiești, să iubești, să lași ființa ta să fie înconjurată de dragoste si de tot ceea ce îți face bine, să alergi, să te miri, să îți lași gândurile să zboare în cuvinte, în culori, în sunete, să acționezi, să simți, să guști, să miroși parfumul florilor, să ai grijă de tine, să ai grijă de cei din jur....și multe, multe altele care luate toate sau separat,  pot face parte din secretele stării de bine. Și cel mai important lucru este că tu ești cel care poate face ca această stare să existe, starea de bine ești TU !