Testul psihologic aparține surselor de date utilizate în cadrul procesului de evaluare; de obicei este utilizat mai mult de un test. Este o procedură sistematică de obţinere a probelor de comportament, relevante pentru funcţionarea cognitivă sau afectivă, precum şi pentru evaluarea şi notarea acelor probe în conformitate cu standardele.

      Testarea psihologică este un domeniu caracterizat prin utilizarea de mostre de comportament în scopul de a face generalizări despre o anumită persoană. Prin mostre de comportament, se ințeleg observaţii realizate în timp asupra sarcinilor efectuate de o persoană, care au fost, de obicei, prescrise în prealabil. Aceste răspunsuri sunt adesea compilate în tabele statistice care permit evaluatorului să compare comportamentul individului testat cu răspunsurile unui grup.

      Testele psihologice reprezintă o rafinare sistematică a observaţiei şi a metodelor de evaluare. Ele materializează, traduc într-un dispozitiv experimental şi de analiză psihologică o anumită concepţie sau teorie psihologică dintr-o anumită perioadă despre o funcţie sau despre funcţionalitatea psihică.

 

Bibliografie

       Psihologia clinică este acea ramură a ştiinţei care studiază factorii psihologici implicaţi în starea de sănătate şi de boală a fiintei umane fiind focalizată pe aspecte de promovare a sănătăţii şi prevenţie a patologiei (pentru clienţi)  și intervine asupra acestor factori concentrându-se asupra aspectelor de tratament psihologic al tulburărilor.
      Serviciile de psihologie clinică oferite clienților în cadrul cabinetului de psihologie :
•    Psihodiagnostic şi evaluare clinică (se evaluezază atât tabloul clinic/mecanismele etiopatogenetice psihologice cât şi stările de sănătate/mecanismele de sanogeneză);
•    Intervenţie psihologică (atât pentru promovarea sănătăţii şi dezvoltare personală cât şi pentru tratamentul tulburărilor psihice şi/sau a celor care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice);

      O definiție mai scurtă se referă la Psihologia Clinică ca fiind o integrare a științei, a teoriei și cunoștințele clinice în scopul de înțelegere, prevenire și intervenție în situațiile de stres sau disfuncții de natură psihologică și în scopul de a promova la nivel individual sau de grup, comportamente sănătoase și starea de bine precum și dezvoltarea personală. În multe țări, psihologia clinică este reglementată ca o profesie de protejare și dezvoltare a sănătății.

sursa www.copsi.ro Comisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, GHID DE PRACTICĂ CLINICĂ ÎN PSIHOLOGIE

      Avem două aspecte importante ale psihodiagnosticului care sunt necesare a fi explicate, psihodiagnosticul și psihodiagnosticul clinic.    
      Psihodiagnosticul se referă la cunoaşterea factorilor psihologici a ființei umane, cu relevanţă pentru diverse activităţi.
      Psihodiagnosticul clinic se concentrează asupra cunoaşterii factorilor psihologici cu relevanţă pentru sănătate şi boală. Cunoaşterea acestor factori psihologici se realizează prin procesul de evaluare clinică în care se utilizează metode diverse precum, testarea psihologică, interviu clinic etc.
    Componentele psihologice evaluate clinic pot include:
•    aspecte afective;
•    aspecte cognitive;
•    aspecte comportamentale;
•    aspecte psihofiziologice;
•    aspecte de personalitate;
•    aspecte relaţionale, etc.
    Activităţile specifice de psihodiagnostic şi evaluare clinică, bazate pe evaluarea componentelor descrise mai sus, se referă la:
•    investigarea şi psihodiagnosticul tulburărilor psihice şi a altor condiţii de patologie care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice;
•    evaluarea psihologică a stării de sănătate psihică ca prerechizită pentru desfăşurarea unor activităţi care presupun examinare psihologică (ex. testarea profesorilor, a funcţionarilor publici etc.);
•    evaluare cognitivă şi neuropsihologică;
•    evaluare comportamentală;
•    evaluare bio-fiziologică (ex. prin proceduri de bio-feedback);
•    evaluare subiectiv-emoţională;
•    evaluarea personalităţii şi a mecanismelor de coping/adaptare/defensive;
•    evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor grupuri;
•    evaluarea contextului familial, profesional, social (ex. calitatea vieţii, funcţionarea socială), economic, cultural în care se manifestă problemele psihologice;
•    evaluarea gradului de discernământ al persoanelor;
•    evaluarea dezvoltării psihologice;
•    alte evaluări în situaţii care implică componente psihologice  clinice (ex. chestionare de interes în consilierea vocaţională etc.).
Instrumentele psihologice utilizate în procesul de evaluare clinică includ:
•    interviuri (structurate, semistructurate, libere);
•    teste psihologice.

sursa www.copsi.ro Comisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, GHID DE PRACTICĂ CLINICĂ ÎN PSIHOLOGIE

      Intervenţia psihologică este de trei tipuri:
-    specifică psihologului clinician, intervenţia psihologică de bază,
-    consiliere psihologică,
-    psihoterapie.
      În timp ce intervenţia psihologică de bază are un caracter mai general, consilierea psihologică şi psihoterapia presupun formare într-o modalitate specifică de intervenţie.
      Secvenţa care trebuie urmată de către psiholog în alegerea unei intervenţii psihologice, funcţie de problema pacientului, este (vezi şi David, 2006):
•    Tratamente/intervenţii validate ştiinţific atât sub aspectul eficienţei cât şi sub aspectul validităţii teoriei; daca ele nu există, atunci se utilizează:
•    Tratamente validate ştiinţific sub aspectul eficienţei; dacă ele nu există, atunci se utilizează:
•    Tratamente considerate eficiente prin consensul specialiştilor; dacă ele nu există, atunci se utilizează:
•    Tratamente care deşi nu au fost investigate ştiinţific derivă dintr-o teorie testată şi validată; ele trebuie să aibă acordul grupului profesional de apartenenţă, să fie potenţial utile şi nepericuloase. Dacă acestea nu există, atunci se utilizează intervenţii derivate adhoc din pregătirea profesională (teoretică şi practică) şi pe care acordul celorlalţi colegi le justifică în cazul dat ca fiind potenţial utile şi nepericuloase.
    Intervenţia psihologică de bază, efectuată de psihologul clinician, constă în:
•    educaţie pentru sănătate, promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos (ex. prin prevenţie primară şi secundară);
•    consiliere şi terapie suportivă;
•    consilierea în situaţii de criză şi asistenţa bolnavilor terminali;
•    optimizare şi dezvoltare personală, autocunoaştere (ex. coaching);
•    terapii de scurtă durată focalizate pe problemă, prevenţie terţiară, recuperare şi reeducare (individuale, de grup, cuplu şi familie);
•    terapii standard de relaxare şi sugestive;
•    consiliere (ex. prin tehnici comportamentale) specifică obiectivelor medicale (ex. creşterea aderenţei la tratament, modificarea stilului de viaţă, pregătire preoperatorie, prevenţie terţiară în cadrul bolilor cronice etc.);
•    managementul conflictului şi negociere.

sursa www.copsi.ro Comisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, GHID DE PRACTICĂ CLINICĂ ÎN PSIHOLOGIE