,,Ceea ce e nou provoacă întotdeauna uimire şi rezistenţă.,, (S. Freud)
Prima întâlnire în cadrul ședințelor terapeutice care cuprind majoritar elemente de psihanaliză este cea mai importantă şi ,,majoritatea analiştilor sunt de acord cu faptul că în întrevederile preliminare se regăsesc toate elementele ce se vor dezvolta pe parcursul curei.,,(Hanin 2006) În ceea ce priveşte adresabilitatea psihanalizei aceasta are câteva elemente de bază care sunt reprezentate de capacitatea intelectuală, condiţia economică a pacientului, disponibilitatea clientului şi vârsta lui. În legătură cu vârsta (Hanin 2006) scoate în evidenţă faptul că ,,Freud semnalează faptul că e bine ca metoda să fie rezervată pacienţilor care nu au depăşit vârsta de cincizeci şi ceva de ani, fiind de părere că mai târziu aceştia nu mai dispun de plasticitatea proceselor psihice, pe care se bazează terapeutica, iar cantitatea de material de analizat ar fi prea mare,, iar ca vârstă minimă tot el (Freud) recomandă vârsta trecută de perioada adolescenţei. Cu toate acestea vârsta care presupune desfăşurarea unei analize ajunge să nu mai prezinte un interes foarte mare ţinându-se cont de capacitatea subiectului de a răspunde curei analitice. Curând după prezentarea teoriilor expuse mai sus care stabilesc limite de vârstă, Freud este interesat de fobia micului Hans în vârstă de 5 ani. Ulterior Anna Freud şi Melanie Klein dezvoltă teoriile freudiene în psihanaliza copilului, teorii care îşi vor demonstra eficacitate practică. Materialul terapeutic obţinut de la client este analizat cu atenţie iar acesta este stimulat pentru a îmbogăţii acest material din care se va construi pe el însuşi prin înţelegere şi acceptare. Glover afirmă că ,,Ceea ce deosebeşte o consultaţie analitică de alte forme de examinare este în primul rând încurajarea adresată pacientului de a-şi relata propria istorie.[…] În cursul unei consultaţii analitice, cu excepţia unor politeţuri mondene care de altfel nu presupun nici o implicare, inițiativa reală îi aparţine clientului.[…] Însă consultaţia postulează, de asemenea, şi un anume grad de intervenţionism, mai ales când formularea unui diagnostic aproximativ devine esenţială. Pacientul a început să îşi regrete inconştient temeritatea sa, încă din momentul în care a apăsat pe butonul soneriei. Trebuie aşadar să ne aşteptăm să îl vedem că recurge, foarte adesea, la mecanismele de condensare, de deplasare şi de elaborare secundară în relaţia în care se va forma cazul său. Câteva întrebări pertinente vor fi de regulă suficiente pentru a scoate la lumină simptomele, particularităţile conflictului, cel puţin în măsura în care acesta este posibil sau necesar.,, (Glover, 1954) În acest tip de întâlnire preliminară practicată de Glover se prezintă un tip de diagnosticare mai dezvoltat decât la Freud, identificând în cadrul acesteia mecanisme de apărare, simptome, sau conflicte dar fără a prezenta un tip de inventar sistematic. Într-adevăr, sensiblitatea şi complexitatea actului terapeutic este dificil de surprins în cuvinte şi probabil că ,,Nici un manual , oricât de complet şi de bine scris ar fi, nu ar putea să înlocuiească complexitatea întâlnirii cu pacientul.,, (Hanin 2006). Şi Greenson scoate în evidenţă importanţa analizabilităţii prim prisma motivaţiilor, capacitaţilor şi trăsăturilor de personalitate ale clientului, acordând o atenţie deosebită funcţionalităţii clientului în mediul său, relaţiilor obiectuale. O imagine de ansamablu ne arată că ,,la cele două extreme ale tehnicior terapeutice, avem la un capat tehnicile comportamentale vizând atenuarea simptomatică, iar la celălalt capăt psihoterapiile umaniste, vizând o ameliorare subiectivă , dificilă de comparat de la un pacient la altul, în măsura în care aceasta se exprimă în termeni individualizaţi, specifici personalităţii proprii,, E.Rappard (2006) Tratamentul psihanalitic poate fi privit ca o metodă de investigare ce presupune ,,definirea manierei în care este instituită experienţa regresivă, adică procesul analitic. Scopul esenţial al travaliului este de conştientiza ceea ce era inconştient.,, şi că această ,,metodă terapeutică, psihanaliza presupune definirea structurilor mentale susceptibile de a fi modificate prin investigaţia psihanalitică.,, pe scurt ,,analiza caută să îl schimbe pe acela care o întreprinde.,, (D. Widlocher, A.Braconnier, 2006) Anticipând importanţa ei în dezvoltarea societăţii dar şi impactul ei asupra clientului, în orice epocă s-ar desfăşura tratamentul psihanalitic Freud scria ,,ceea ce e nou provoacă întotdeauna uimire şi rezistenţă,, de aceea, ce trezeşte interesul explorării de sine şi presupune concentrarea unor energii ce pot fi organizate în interiorul actului terapeutic în favoarea clientului, reprezintă elemente cheie a intervenției de tip psihanalitic. Psihanaliza identifică şi dezorganizări ale inconştientului ce au legatură cu somatizarea iar intervenţia terapeutică în care sunt introduse elemente de psihanaliza ajută în tratarea acestora, contribuind la o accelerare şi îmbunătăţire a vindecării disfuncţiilor diagnosticate, astfel J.B.Stora (2006) afirma că ,, Afecţiunile somatice ale dezorganizărilor progresive sunt boli cardiovasculare, boli datorate autoimunizării, cancere, care pun în joc pronosticul vital. În toate cazurile, psihoterapiile psihosomatice urmăresc restabilirea celei mai bune funcţionalităţi mentale posibile a pacienților sau, în cazul unor lacune grave ale mentalizării, instalarea celei mai bune funcţionări economice posibile, mentale şi de comportament, legată prin ipoteză de apărările biologice ale fiinţelor umane. Nu mai e nevoie să spunem că psihoterapiile trebuie să înceapă, în toate cazurile, cât mai curând posibil, pentru a însoţi terapeuticile medicale şi chirurgicale.,, Stabilind astfel legătura între inconştient, cu tot ceea ce conţine el trecut, prezent şi viitor prin proiecţii şi prin manifestările somatice, este important ca terapeutul să aibă acces la o cantitate suficientă de informaţii care îi poate oferii posibilitatea de a face conexiuni şi de a analiza starea actuală a clientului. Stimularea clientului de a se expune verbal în ideea că tot cea ce spune este important poate facilita identificarea soluţiilor ce asigură succesul curei. În ședințele de psihoterapie integrativă care conțin și elemente psihanalitice ,,a lăsa mintea liberă este de asemenea echivalent cu a elibera sirurile de gânduri şi impresii[...]care vin şi intră în minte, adică nici a le reprima, nici a le reţine, nici a intereveni în mersul lor.,, (Watts, 1997)