Analiza tranzactionala

      Analiza tranzacţională favorizează schimbarea şi autonomia persoanei, fiind caracterizată printr-o filozofie reprezentată de două elemente principale, simplitate şi generozitate, ce se completează reciproc pentru a da naştere a două valori esenţiale în natura fundamentală a omului.
      Postulatul de bază îl reprezintă dovada de valoare şi demnitate care ne defineşte atunci când acceptăm tot ceea suntem, chiar dacă aceasta înseamnă să ne acceptăm şi slăbiciunile, şi în acelaşi timp să îi acceptăm pe cei din jurul nostru aşa cum sunt ei. De asemenea, analiza tranzacţională contribuie la dezvoltarea structurii decizionale conform principiului că ”fiecare funcţionează într-o modalitate care îi este proprie, potrivit unor strategii pe care le hotărăşte în diferite etape ale dezvoltării sale şi pe care e posibil să le schimbe în orice clipă.”
      Conform teoriei tranzacţionale, părintele, adultul şi copilul definesc, ca stare, Eul în funcţie de cum ne manifestăm, Berne văzând fiecare stare a  Eului ca pe ”un sistem coerent de gânduri şi sentimente caracterizate prin comportamente corespunzatoare.” (Berne, 1971)
      În ce măsură clientul a păstrat şi a dezvoltat influenţele mesajelor care i-au fost adresate de-a lungul etapelor dezvoltării sale cronologice? Cum se manifestă copilul acum când este adult? Şi ce ar spune părintele când ar vorbi copilului sau ce ar simţi adultul atunci când ar privi copilul şi părintele ?
      Eric Berne recomandă o anumită ordine în cadrul relaţiei terapeutice cu clientul ceea ce permite flexibilitate şi adaptare în funcţie de manifestarea clientului. Având ca model lucrarea lui P. Clarckson (1992) Isabelle Crespelle (2007) propune un plan de tratament rezumat astfel:

• Stabilirea unei alianţe cu clientul pentru a instala o încredere reciprocă

• Verificarea motivaţiei clientului, a dorinţei sau a nevoii sale de schimbare prin dezvăluirea naturii disconfortului sau suferinţei acestuia

• Stabilirea contractului terapeutic, distingând plângerea clientului şi obiectivele care trebuie fixate

• Urmărirea decontaminării

• Deconfuzionarea copilului

• Dezvoltarea părintelui pozitiv lăuntric

• Redecizia

• Reorientarea

• Sfârşitul terapiei. Ideal este un final care dezvăluie noile capacităţi ale clientului de a lua decizii în conformitate cu realitatea, un final în care este capabil și disponibil să pună în act relaţii deschise şi poate să îşi asume responsabilitatea pentru propria existenţă.

 Bibiliografie