Consilierea psihologică este intervenţie psihologică:
(a) în scopul optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale
(b) în scopul remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament.
Consilierea psihologică se deosebeşte de consilierea educaţională/şcolară.
În timp ce consilierea educaţională/şcolară este focalizata pe probleme de educaţie şi carieră putând fi practicată de profesionişti cu pregătire non-psihologică (ex. sociologici, pedagogi etc.), consilierea psihologică implică intervenţia specialistului psiholog (sau asimilat) în optimizare personală şi în ameliorarea problemelor psiho-emoţionale şi de comportament.
Consilierea psihologică se deosebeşte de psihoterapie.
În timp ce psihoterapeutul poate să fie psiholog sau medic, consilierul psihologic nu poate sa fie decât psiholog; în plus, numai psihoterapeutul poate face intervenţie psihologică pentru psihopatologie, în timp ce consilierul psihologic se focalizează pe optimizare şi dezvoltare personală, probleme subclinice (ex. disforie) sau patologie somatică în care sunt implicaţi factori psihologici. Psihoterapeutul-psiholog are toate competenţele consilierului psihologic.
Consilierea psihologică se poate realiza în regim:
- individual;
- în grup;
- de grup (ex. cuplu, familie).
Componentele unui proces de consiliere psihologică sunt:
- evaluarea cerinţelor (obiectivelor/scopurilor)/problemelor clientului;
- conceptualizarea psihologică a cerinţelor (obiectivelor/scopurilor)/problemelor clientului;
- intervenţii psihologice individuale şi de grup;
- relaţia de consiliere;
- evaluarea procesului de consiliere psihologică şi a rezultatelor acestuia.
Intervenţiile psihologice ale consilierului psihologic:
- optimizare, dezvoltare şi autocunoaştere (ex. coaching);
- probleme psihologice subclinice;
- educaţia pentru sănătate, prevenţia primară;
- prevenţie secundară, terţiară, recuperare;
- soluții pentru problemele de cuplu şi familie.

sursa www.copsi.ro  Colegiul Psihologilor din România, Comisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, GHID DE PRACTICĂ CLINICĂ ÎN PSIHOLOGIE

Descriere activitate profesională

Cabinet individual de psihologie - Răzvan Marian Stoian

244501     Psiholog în specialitatea psihologie clinică
244503     Psiholog în specialitatea psihoterapie

Psiholog în specialitatea psihologie clinică

Funcţiile psihologului în domeniul clinic sunt:
- Psihodiagnostic şi evaluare clinică (se evaluezază atât tabloul clinic/mecanismele etiopatogenetice psihologice cât şi stările de sănătate/mecanismele de sanogeneză);
- Intervenţie psihologică (atât pentru promovarea sănătăţii şi dezvoltare personală cât şi pentru tratamentul tulburărilor psihice şi/sau a celor care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice);
- Cercetare;
- Educaţie şi formare profesională.*
Psihodiagnosticul se referă la cunoaşterea factorilor psihologici ai subiectului uman, cu relevanţă pentru diverse activităţi. Psihodiagnosticul clinic vizează cunoaşterea factorilor psihologici cu relevanţă pentru sănătate şi boală. Cunoaşterea acestor factori psihologici se realizează prin procesul de evaluare clinică în care se utilizează metode diverse precum, testarea psihologică, interviu clinic etc.
    Componentele psihologice evaluate clinic pot include:
- aspecte afective;
- aspecte cognitive;
- aspecte comportamentale;
- aspecte psihofiziologice;
- aspecte de personalitate;
- aspecte relaţionale.
    Activităţile specifice de psihodiagnostic şi evaluare clinică, bazate pe evaluarea componentelor descrise mai sus, se referă la:
- investigarea şi psihodiagnosticul tulburărilor psihice şi a altor condiţii de patologie care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice, în limitele competenţei psihologului;
evaluarea psihologică a stării de sănătate psihică ca prerechizită pentru desfăşurarea unor activităţi care presupun examinare psihologică .
- evaluare cognitivă şi neuropsihologică;
- evaluare comportamentală;
- evaluare bio-fiziologică (ex. prin proceduri de bio-feedback);
- evaluare subiectiv-emoţională;
- evaluarea personalităţii şi a mecanismelor de coping/adaptare/defensive;
- evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor grupuri;
- evaluarea contextului familial, profesional, social (ex. calitatea vieţii, funcţionarea socială), economic, cultural în care se manifestă problemele psihologice;
- evaluarea gradului de discernământ al persoanelor, în limitele competenţei psihologului;
- evaluarea dezvoltării psihologice;
- alte evaluări în situaţii care implică componente psihologice  clinice (ex. chestionare de interes în consilierea vocaţională etc.).
Instrumentele psihologice utilizate în procesul de evaluare clinică includ:
- interviuri (structurate, semistructurate, libere);
- teste psihologice.

Psiholog în specialitatea psihoterapie

Intervenţia psihologică efectuată de psihologul atestat în psihoterapie constă în:
- optimizare, dezvoltare şi autocunoaştere (ex. coaching);
- probleme psihologice subclinice şi psihopatologie (ex. conform DSM şi ICD);
- în sănătate (ex. educaţia pentru sănătate, prevenţia primară etc.) şi boala (ex. tratament, prevenţie secundară, terţiară, recuperare etc.);
- cuplu şi familie.
    Psihoterapia se poate realiza în regim:
- individual;
- în grup;
- de grup (ex. cuplu, familie).
    Componentele unui proces de psihoterapie:
- psihodiagnostic şi evaluare clinică;
- conceptualizarea clinică;
- intervenţii psihologice individuale şi de grup;
- relaţia psihoterapeutică;
- evaluarea procesului de psihoterapie şi a rezultatelor acestuia.

* în limitele competenţei psihologului

Activitatea se desfasoara conform normelor Colegiului Psihologilor din Romania și legilor în vigoare.

sursa www.copsi.ro  Colegiul Psihologilor din România, Comisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie

Psiholog-Psihoterapeut - Răzvan M. Stoian

Competențe

- Psihologie Clinică
- Psihoterapie Integrativă
- Training personal și de grup

Afilieri profesionale

- Colegiul Psihologilor din România
- Federația Română de Psihoterapie
- Institutul Român de Psihoterapie Integrativă

Specializări profesionale

• Psihoterapie Integrativă - Institutul Român de Psihoterapie Integrativă - Formare de bază și supervizare în Psihoterapie Integrativă, București, 2008-2012

• Psihologie Clinică - Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, Supervizare profesională, Supervizor Psih. Dumitru Coca Tincuța, Constanța, 2011

Repere în formare și formarea continuă

• Institutul de Psihologie Judiciară – Program formare profesională continuă în domeniul psihologiei clinice - “Comportamente violente și criminogene la delicvenții juvenili”, Galați, 2015

• Institutul Român de Psihoterapie Integrativă - “Evaluare și intervenţie psihoterapeutică integrativă în tulburarea de stress postraumatic” Formatori Mara Priceputu și Augustin Cambosie,  București, 2014

• Institutul de Psihologie Judiciară - “Psihologie aplicată în Justiție – Psihodiagnostic aplicat în practica judiciară – Problematica discernământului din perspectiva psihologică”, Galați, 2014

• Conferința națională a Institutului Român de Psihoterapie Integrativă, “Împreună pentru sănătate. Psihoterapia Europeană în slujba sănătății mintale”, București, 2013

• Asociația Europeană de Psihoterapie Integrativă “Teorie aplicată în psihoterapia integrativă”, formatori Joanna și Ken Evans- Bucuresti, 2011

• Asociația Europeană de Psihoterapie Integrativă “Dinamica relației terapeutice din perspectiva psihoterapiei integrative”, formator- Michael Randolph, Bucuresti, 2011

• Conferinta Internațională a Asociatiei Române de Hipnoza Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană, “Integrare și Diversitate în Hipnopsihoterapia Ericksoniană“, Iași, 2011

• Conferința Internațională de Psihoterapie Integrativă, “Abordarea stării de bine din perspectiva integrativă și interdisciplinară”, București, 2011

• Conferința și Atelierele de lucru ,,Acompanierea nașterii” organizat de: Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului IOMC- Alfred Rusescu, Ambasada Olandei, Ministerul Francez al Afacerilor Externe, Galați, 2011

• Asociația Europeană de Psihoterapie Integrativă “Teorie aplicată în psihoterapia integrativă”, formatori Joanna și Ken Evans- Franța, 2010

• Conferința Internațională de Psihoterapie Integrativă “Cine suntem noi astăzi. Integritate și autenticitate în psihoterapia zilelor noastre”, Bucuresti, 2009

• Asociația Europeană de Psihoterapie Integrativă - “Abordarea clinică în psihoterapia integrativă”, formator- Michael Randolph, București, 2009

Cursuri profesionale

• Manager proiect, București, 2013

• Formator, București, 2013

• Management Organizațional, București, 2008

• Comunicarea organizațională, București, 2007

Activitatea profesională

• Cabinet Individual de Psihologie Răzvan Marian Stoian

• Voluntariat în cadrul Maternității “Buna Vestire”

Proiectele desfășurate în cadrul Maternității “Buna Vestire”:
- Institutul Român de Psihoterapie Integrativă - ,, Educație integrată pentru viața de familie ”
- Cabinet Individual de Psihologie - ,, Starea de bine în viața de familie”

Activitățile desfășurate în cadrul Maternității “Buna Vestire”
- informare psihologică prenatală și postnatală,
- terapie suportivă, psihoterapie individuală, de cuplu și familie, psihoterapia mamei, psihoterapia copilului,
- dezvoltare personală, examinare psihologică, psihodiagnostic.

Activitățile desfășurate în cadrul Cabinetul Individual de Psihologie
- Psihodiagnostic şi evaluare clinică
- Intervenție psihologică
- Consiliere psihologică
- Psihoterapie individuală
- Psihoterapie de cuplu/familie
- Psihoterapie de grup
- Psihoterapia mamei
- Psihoterapia copilului
- Dezvoltare și optimizare  personală individuală și de grup
- Programe de educație Evolving pentru viața de familie; individual sau de grup
- Training personal sau de grup

      Intervenţia psihologică este de trei tipuri:
-    specifică psihologului clinician, intervenţia psihologică de bază,
-    consiliere psihologică,
-    psihoterapie.
      În timp ce intervenţia psihologică de bază are un caracter mai general, consilierea psihologică şi psihoterapia presupun formare într-o modalitate specifică de intervenţie.
      Secvenţa care trebuie urmată de către psiholog în alegerea unei intervenţii psihologice, funcţie de problema pacientului, este (vezi şi David, 2006):
•    Tratamente/intervenţii validate ştiinţific atât sub aspectul eficienţei cât şi sub aspectul validităţii teoriei; daca ele nu există, atunci se utilizează:
•    Tratamente validate ştiinţific sub aspectul eficienţei; dacă ele nu există, atunci se utilizează:
•    Tratamente considerate eficiente prin consensul specialiştilor; dacă ele nu există, atunci se utilizează:
•    Tratamente care deşi nu au fost investigate ştiinţific derivă dintr-o teorie testată şi validată; ele trebuie să aibă acordul grupului profesional de apartenenţă, să fie potenţial utile şi nepericuloase. Dacă acestea nu există, atunci se utilizează intervenţii derivate adhoc din pregătirea profesională (teoretică şi practică) şi pe care acordul celorlalţi colegi le justifică în cazul dat ca fiind potenţial utile şi nepericuloase.
    Intervenţia psihologică de bază, efectuată de psihologul clinician, constă în:
•    educaţie pentru sănătate, promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos (ex. prin prevenţie primară şi secundară);
•    consiliere şi terapie suportivă;
•    consilierea în situaţii de criză şi asistenţa bolnavilor terminali;
•    optimizare şi dezvoltare personală, autocunoaştere (ex. coaching);
•    terapii de scurtă durată focalizate pe problemă, prevenţie terţiară, recuperare şi reeducare (individuale, de grup, cuplu şi familie);
•    terapii standard de relaxare şi sugestive;
•    consiliere (ex. prin tehnici comportamentale) specifică obiectivelor medicale (ex. creşterea aderenţei la tratament, modificarea stilului de viaţă, pregătire preoperatorie, prevenţie terţiară în cadrul bolilor cronice etc.);
•    managementul conflictului şi negociere.

sursa www.copsi.roComisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, GHID DE PRACTICĂ CLINICĂ ÎN PSIHOLOGIE

Pentru a lămurii unele confuzii este bine de știut că:

        Psihologia
      Este știința care se ocupă de studiul psihicului uman. Nu este o metodă de tratament în sine.

        Psihiatria
      Se adresează pacienților ce prezintă tulburări de sănătate mintală, psihice, ce afectează sever viața bolnavului și capacitatea sa funcțională. Psihiatria trateaza problemele medicale ale pacienților pe cale chimică prin prescrierea de medicamente.

        Consilierea
      Este centrată pe ceea ce aparține prezentului: acum și aici, rezolvând o anumita problemă, fără a restructura personalitatea, în timp ce psihoterapia pune accentul pe intervenție, tratament și reconstrucție a personalității.

        Psihoterapia
      Adoptă un model medical în timp ce consilierea adopta un model educațional al dezvoltării ființei umane.

***

      Psihoterapia se adresează oamenilor normali, care au însă probleme emoționale, somatice sau de relaționare. Este o formă de tratament, care nu include medicația și care, prin tehnici proprii, tratează crizele de viață generate de diferite cauze, ajutând clientul să depașească dificultățile de natura psihosomatică, psihologică, relațională sau emotională și ajută clientul să facă schimbarile pe care nu a reușit să le facă singur.
      Elemente principale al psihoterapiei:
- este un domeniu interdisciplinar situat la granița dintre medicină și psihologie;
- este modalitatea de tratament cuprinzător, deliberat și planificat, prin mijloace și metodologii științifice;
- are un cadru clinic si teoretic;
- este centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mintale sau stări de suferință psihosociale și/sau psihosomatice și comportamente disfuncționale.
      Să faci psihoterapie:
•    Înseamnă sa te asculte o persoana calificată să facă asta, fără să te judece, fără să își impună punctul de vedere, ramânând obiectivă și împreună cu care, să găsești cea mai bună soluție a problemei tale.
•    Înseamnă să găsești noi modalități de a-ți gestiona stările, să depășesti blocajele generate de relații sau probleme familiale din trecut, să spargi vechile tipare și să clădești strategii noi, creative.
•    Înseamnă vindecarea vechilor răni psihologice, eliminarea stărilor de rău cu rădăcini în trecut și simptome la nivel fizic în prezent.
•    Învățarea stării de iubire pentru noi înșine și pentru cei din jur.
•    Îmbogățirea relațiilor cu un plus de respect, compasiune și bucurie.
•    Înseamnă, să fi ghidat de o persoană cu instruire specială pe un drum spiritual, atunci când cauți asta. Etc.
      Psihoterapia integrativă este adaptată la particularitățile clientului, abordarea fiind pliată pe nevoile, particularitățile și personalitatea clientului, utilizându-se tehnici specifice terapiilor cognitive, comportamentale, uneori psihanalitice (interpretarea viselor), tehnici de relaxare, somato-terapie, hipnoză clinică, etc.
      Modul de tratament este foarte flexibil, nu așezăm clientul într-un pat al lui Procust, ca să ajustăm problematica lui la o singură metodă terapeutică, ci având în vedere unicitatea și complexitatea ființei umane, ținem cont de realitatea fiecărui client.  
      Intrarea în rezonanță înseamnă a-l întâlni pe client pe terenul său, a ține seama de realitățile sale, a-l ințelege și abia apoi a-l ghida spre o zonă mai sănătoasă.
      Descoperirea tuturor resurselor, comportamentelor și credințelor clientului, utilizarea într-un mod terapeutic, inedit, chiar a simptomelor, ele devenind mijloace de rezolvare a problemelor cu care clientul se confruntă reprezintă o caracteristică importantă a psihoterapiei integrative.
      Principalul obiectiv al tratamentului psihoterapeutic, după rezolvarea problemelor sale, este acela de a oferi posisibilitatea clientului să aibă un autocontrol asupra stării lui de sănătate, mai mult chiar, de a se simți bine cu el însuși, beneficiind acum de valoroase instrumente prin care să-și poată menține și îmbunătății starea nouă, obținută în urma demersului terapeutic.
      Psihoterapia/psihoterapia integrativă nu sunt afiliate/similare cu alte forme de terapii/modalitați de tratament de tip popular, mistic etc.

sursa informații C.P.R. ,  I.R.P.I.

      Primele sfaturi dietetice înregistrate, sculptate într-o tabletă babiloniană de piatră în jurul anului 2500 î.e.n., avertizează pe cei cu dureri în interior să evite consumul de ceapă timp de trei zile. Scorbutul, mai târziu dovedit a fi un deficit de vitamina C, a fost descris pentru prima dată în 1500 î.e.n. în papirusurile egiptene, Papyrus Ebers. 
       Conform afirmațiilor lui Walter Gratzer, studiile despre nutritie, au început probabil în timpul secolului al 6-lea î.e.n., în China. Produsele alimentare au fost clasificate în "fierbinte" (de exemplu, carnea, sângele, ghimbirul și condimentele iuți) și "reci" (legume verzi), în China, India, Malaya, si Persia. 
        Descrierea stărilor în care se afla o persoană din punct de vedere medical a fost dezvoltată, probabil, prima dată în China alături de conceptul QI. Medicul Ho a concluzionat că bolile sunt cauzate de deficiențe de elemente (Wu Xing: foc, apă, pamânt, lemn și metal), și a clasificat bolile conform dietele prescrise.
      Aproape în același timp, în Italia, Alcmaeon din Croton scrie despre importanța de a menține un echilibru între ceea ce intră în corpul uman și ceea ce iese din corpul uman, și a avertizat că un dezechilibru ar provoca boli ca obezitatea sau emacierea (slăbire pronunțată).
       În jurul anului de 475 î.e.n. Anaxagoras a declarat că produsele alimentare sunt absorbit de corpul uman și, prin urmare, conțin "homeomerics" (componente generative), sugerând existența de elemente nutritive.
      În jurul anului 400 î.e.n. Hippocrate, care este cunoscut ca obez și a fost preocupat de obezitate, obezitate care se pare că era o afecțune medicală comună în sudul Europei la momentul respectiv, a spus: "să fie hrana medicamentul vostru și medicamentul să fie hrana voastră." Cartea, care este încă atribuită lui, Corpus Hippocraticum, face apel la moderație și exerciții fizice susținute.

Alimentele voastre să fie medicamente şi medicamentele voastre să fie alimente.

Hipocrate

Ce este nutriția

Nutriția, menționată uneori și ca alimentație sau hrănire, se referă la modul de  aprovizionarea a celulelor și a organismelor cu materialele necesare, materiale sub forma de substanțe în stare naturală sau preparate sub diferite forme pentru a susține viața. Multe probleme comune de sănătate pot fi prevenite sau atenuate cu un regim alimentar sănătos. 

Consultă un specialist în nutriție

Nutriționiștii sunt profesioniști din domeniul sănătății care se specializează în alimentație umană, economie, etc. Ei sunt pregătiți pentru a oferi persoanelor și instituțiilor în condiții de siguranță, bazate pe dovezi științifice, sfaturi dietetice și strategii de gestionare și ameliorare în materie de sănătate și de boală. 

Cabinet Medical Individual 

Dr. Mistodie Cristina Victoria

Medic primar Diabet, Nutriție și Boli metabolice

Telefon Programari - 0766 349 898

Programările se fac de Luni până Vineri între orele 12.00 - 15.00

Adresa - Galați, Strada Brăilei, Bl. BR3, Ap.4

Acordă atenție nutritiei tale

O dietă dezechilibrată, săracă în elementele nutriționale adecvate fiziologiei unei ființe umane poate avea un impact dăunător asupra sănătății, cauzând boli, cum ar fi scorbut, beriberi și malnutriție cronică. De asemenea, excesele pot provoca obezitate sau boli cronice sistematice comune ca bolile cardiovasculare, diabet, osteoporoză etc.

      Avem două aspecte importante ale psihodiagnosticului care sunt necesare a fi explicate, psihodiagnosticul și psihodiagnosticul clinic.    
      Psihodiagnosticul se referă la cunoaşterea factorilor psihologici a ființei umane, cu relevanţă pentru diverse activităţi.
      Psihodiagnosticul clinic se concentrează asupra cunoaşterii factorilor psihologici cu relevanţă pentru sănătate şi boală. Cunoaşterea acestor factori psihologici se realizează prin procesul de evaluare clinică în care se utilizează metode diverse precum, testarea psihologică, interviu clinic etc.
    Componentele psihologice evaluate clinic pot include:
•    aspecte afective;
•    aspecte cognitive;
•    aspecte comportamentale;
•    aspecte psihofiziologice;
•    aspecte de personalitate;
•    aspecte relaţionale, etc.
    Activităţile specifice de psihodiagnostic şi evaluare clinică, bazate pe evaluarea componentelor descrise mai sus, se referă la:
•    investigarea şi psihodiagnosticul tulburărilor psihice şi a altor condiţii de patologie care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice;
•    evaluarea psihologică a stării de sănătate psihică ca prerechizită pentru desfăşurarea unor activităţi care presupun examinare psihologică (ex. testarea profesorilor, a funcţionarilor publici etc.);
•    evaluare cognitivă şi neuropsihologică;
•    evaluare comportamentală;
•    evaluare bio-fiziologică (ex. prin proceduri de bio-feedback);
•    evaluare subiectiv-emoţională;
•    evaluarea personalităţii şi a mecanismelor de coping/adaptare/defensive;
•    evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor grupuri;
•    evaluarea contextului familial, profesional, social (ex. calitatea vieţii, funcţionarea socială), economic, cultural în care se manifestă problemele psihologice;
•    evaluarea gradului de discernământ al persoanelor;
•    evaluarea dezvoltării psihologice;
•    alte evaluări în situaţii care implică componente psihologice  clinice (ex. chestionare de interes în consilierea vocaţională etc.).
Instrumentele psihologice utilizate în procesul de evaluare clinică includ:
•    interviuri (structurate, semistructurate, libere);
•    teste psihologice.

sursa www.copsi.roComisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, GHID DE PRACTICĂ CLINICĂ ÎN PSIHOLOGIE

       Psihologia clinică este acea ramură a ştiinţei care studiază factorii psihologici implicaţi în starea de sănătate şi de boală a fiintei umane fiind focalizată pe aspecte de promovare a sănătăţii şi prevenţie a patologiei (pentru clienţi)  și intervine asupra acestor factori concentrându-se asupra aspectelor de tratament psihologic al tulburărilor.
      Serviciile de psihologie clinică oferite clienților în cadrul cabinetului de psihologie :
•    Psihodiagnostic şi evaluare clinică (se evaluezază atât tabloul clinic/mecanismele etiopatogenetice psihologice cât şi stările de sănătate/mecanismele de sanogeneză);
•    Intervenţie psihologică (atât pentru promovarea sănătăţii şi dezvoltare personală cât şi pentru tratamentul tulburărilor psihice şi/sau a celor care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice);

      O definiție mai scurtă se referă la Psihologia Clinică ca fiind o integrare a științei, a teoriei și cunoștințele clinice în scopul de înțelegere, prevenire și intervenție în situațiile de stres sau disfuncții de natură psihologică și în scopul de a promova la nivel individual sau de grup, comportamente sănătoase și starea de bine precum și dezvoltarea personală. În multe țări, psihologia clinică este reglementată ca o profesie de protejare și dezvoltare a sănătății.

sursa www.copsi.roComisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, GHID DE PRACTICĂ CLINICĂ ÎN PSIHOLOGIE

Diagnostic şi evaluare clinică:
- investigarea şi psihodiagnosticul tulburărilor psihice şi al altor condiţii de patologie care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice;
- evaluarea stării de sănătate mentală;
- evaluare cognitivă şi neuropsihologică;
- evaluare comportamentală;
- evaluare subiectiv-emoţională;
- evaluarea personalităţii şi a mecanismelor de coping / adaptare / defensive;
- evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor grupuri;
- evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural în care se manifestă problemele psihologice;
- evaluarea gradului de discernământ al persoanelor;
- evaluarea dezvoltării psihologice;
- alte evaluări în situaţii care implică componente psihologice.

Principii ale intervenţiei psihologice în grup
      Implementarea intervenţiilor psihologice în grup (de grup) nu angajează modificări semnificative în modul de utilizare a tehnicilor psihoterapeutice. Modificările intervin mai ales în organizarea grupului.
Construirea unui grup terapeutic
      Construirea unui grup terapeutic presupune, în principiu, următoarele:
(a)    clientul trebuie să beneficieze de pe urma grupului şi grupul de pe urma clientului;
(b)    nu se introduc în grup clienţi extrem de agresivi deoarece aceasta afectează dinamica grupului; pentru clienţii agresivi se organizează grupuri speciale;
(c)    numărul membrilor grupului este de obicei între 6-8 până la 12; un număr prea mare de clienţi poate afecta negativ dinamica grupului;
(d)    pot fi incluşi clienţi cu diverse probleme respectându-se doar grupele mari de vârstă (copii, adolescenţi, adulţi).
      Şedinţele de grup au loc de aproximativ două ori pe săptămână (numărul întâlnirilor este flexibil în funcţie de clienţi şi de modalitatea de intervenţie). O atenţie specială se acordă şedinţelor iniţiale de construcţie a grupului. Exerciţiile de încălzire şi de familiarizare a clienţilor în grup sunt foarte importante.
      De asemenea, terapeutul trebuie să fie atent să stimuleze toţi membrii grupului. Numărul mediu de şedinţe de grup este de 25 (se adaptează formelor specifice de intervenţie).
Mecanismele intervenţiei în psihoterapia în (de) grup
      Psihoterapia în (de) grup acţionează prin mecanisme specifice. Dacă în psihoterapia individuală factorii principali ai reuşitei sunt: o relaţie terapeutică adecvată, un psihodiagnostic şi o conceptualizare clinică corecte şi tehnici de intervenţie eficace, în psihoterapia de grup factorii reuşitei sunt:
(a)    accesul la o cantitate mai mare de informaţie terapeutică;
(b)    instalarea speranţei; văzând că unii membri ai grupului au reuşit subiectul înţelege că şi el poate reuşi;
(c)    învăţarea prin modelare şi imitaţie;
(d)    suportul social al grupului;
(e)    universalitatea; clientul înţelege că problema pe care o are nu îl vizează doar pe el, ci apare şi la alte persoane.
      Adesea o combinaţie între intervenţia individuală şi în (de) grup este extrem de eficace; în funcţie de evoluţia clientului acesta poate fi orientat în diverse momente de la intervenţia individuală la cea în (de) grup şi invers. În general, intervenţia individuală este indicată în cazuri mai severe, iar intervenţia în (de) grup în cazuri mai puţin severe, adesea cu rol educativ şi profilactic (dificultăţi de relaţionare interpersonală, lipsa asertivităţii etc.). fără însă ca acest lucru să fie o prescripţie. Ca regulă generală, înainte de intervenţia în (de) grup este indicată o secvenţă (ex. câteva şedinţe) de intervenţie individuală.

 sursa www.copsi.roComisia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, GHID DE PRACTICĂ CLINICĂ ÎN PSIHOLOGIE

      Între anii 2008-2013 la maternitatea ,,Buna Vestire,, din Galați, am participat ca voluntar la proiectul Educaţie integrată pentru viața de familie proiect desfășurat în colaborare cu Institului Român de Psihoterapie Integrativă.
      Proiectul Educaţie integrată pentru viața de familie urmărea să pregatească tinerii pentru viața de familie, având ca scop prevenirea problemelelor care pot apărea într-un cuplu și îl pot afecta negativ. De asemenea, în cadrul proiectului se acorda sprijin de specialitate prin informare și suport, sprijin care acționează pozitiv în situațiile de criză care pot periclita viitorul și starea de bine a cuplului, aducând o îmbunătățire a calității vieții.

Despre Educaţie integrată pentru viața de familie

      Având în centru familia, se recunoaște în același timp rolul partenerilor și a copiilor ca ființe de sine stătătoare, în cazul de față subliniindu-se printre altele și importanța învățării rolului de partener și părinte, accesând resurse interioare și exterioare, într–un proces continuu ce caracterizează evoluția cuplului. Comunicarea, interacțiunea și activitățile comune specifice cuplului, conștientizarea caracterului și a personalității cu elementele unice ale fiecărui partener în parte, pot fi integrate în dezvoltarea stării de bine în cuplu. Uneori informațiile și inițiativele care ne sunt la îndemână nu sunt de ajuns pentru a aduce un echilibru cuplului. Cuplul este expus constant schimbărilor și evenimentelor exterioare care pot fi bune sau rele. Stresul există și atunci când ai un loc de munca nou și atunci când nu ai un loc de muncă, și atunci când un cuplu își dorește un copil și atunci când un copil este alături de cuplu, și exemplele pot continua fiind variate în funcție de factorii de mediu și cei proprii fiecărei persoane și fiecărui cuplu în parte.
      Copilul are un rol bine definit în familie încă din perioada prenatală și interacțiunea cu familia și cu mediul are o importanță deosebită în dezvoltarea lui, a cuplului, a familiei și a societății. Rolul de părinte, ca și rolul de partener, se poate învăța și dezvolta iar datorită faptului că este un proces interactiv, proces caracteristic și familiei sau a cuplului în sine, pot apărea uneori situații de criză.
      De aceea, în unele momente, intervenția care vine din exteriorul sferei familiale, din exteriorul cuplului, poate să ofere prin intermediul persoanelor specializate, strategii și soluții optime în identificarea problemelor reale și soluționarea lor în condiții de siguranță și eficacitate maximă pentru persoană și pentru familie.

În prezent

      Dupa experiența acumulată, conștientizarea nevoilor actuale din cadrul societății, din cadrul sistemului de sănătate și la îndemnul formatorilor mei, am decis să actualizez și să continui independent acest tip de proiect. Astăzi la maternitatea ,,Buna Vestire,, sunt implicat în proiectul Starea de Bine în Viața de Familie ca voluntar, proiect care funcționează cu ajutorul cadrelor medicale și se bazează pe acordarea asistenței psihologice pacientelor maternității.

      Testul psihologicaparține surselor de date utilizate în cadrul procesului de evaluare; de obicei este utilizat mai mult de un test. Este o procedură sistematică de obţinere a probelor de comportament, relevante pentru funcţionarea cognitivă sau afectivă, precum şi pentru evaluarea şi notarea acelor probe în conformitate cu standardele.

      Testarea psihologică este un domeniu caracterizat prin utilizarea de mostre de comportament în scopul de a face generalizări despre o anumită persoană. Prin mostre de comportament, se ințeleg observaţii realizate în timp asupra sarcinilor efectuate de o persoană, care au fost, de obicei, prescrise în prealabil. Aceste răspunsuri sunt adesea compilate în tabele statistice care permit evaluatorului să compare comportamentul individului testat cu răspunsurile unui grup.

      Testele psihologice reprezintă o rafinare sistematică a observaţiei şi a metodelor de evaluare. Ele materializează, traduc într-un dispozitiv experimental şi de analiză psihologică o anumită concepţie sau teorie psihologică dintr-o anumită perioadă despre o funcţie sau despre funcţionalitatea psihică.

Bibliografie