Se poate spune că relaţia terapeutică începe înainte să ajungă clientul în cabinet şi să cunoască terapeutul. Imaginaţia clientului, alimentată sau nu de informaţii complementare, va crea ,,terapeutul ideal,, sau în unele cazuri ,,terapeutul fără soluții,,. Premergătoare transferului, această iluzie va găsi elemente care îi vor confirma într-o anumită măsură capacitatea de a se materializa în momentul în care se intră în contact cu terapeutul. Proiecţiile sale pot fi confirmate de prima vedere sau pot fi infirmate. Inportant este faptul pentru care clientul se află în cabinet, pentru că are nevoie de ajutor şi în aceeaşi măsură de acceptare şi înţelegere.
      Terapeutul trebuie să creeze o atmosferă plăcută şi confortabilă, să manifeste empatie şi să identifice un echilibru în comunicarea feedback-ului care să reflecte verbal şi corporal perceperea stării clientului.
      Să fie pregătit pentru a avea răbdare fără a se grăbi să întrerupă clientul, să nu eticheteze şi să îşi ofere libertatea de a reflecta şi analiza atunci când tăcerea permite.
      Să fie amabil şi pregătit să accepte clientul care se află în faţa sa, aşa cum se prezintă acesta şi în cazul în care fizionomia, defectele fizice, gesturile sau relatarea clientului pot frapa, să se manifeste în spiritul acceptării şi înţelegerii.
      În psihoterapie nu există niciodată bizar sau anormal. Există doar situaţii sensibile, interesante, deosebite pe care clientul le experimentează de-a lungul vieţii, iar în cabinet ajunge cu dorinţa de a fi înţeles, recunoscut şi acceptat cu toate comportamentele şi trăirile lui.
      Comportamentul straniu a exercitat din totdeauna o fascinaţie extraordinară asupra societăţii şi în special asupra profesioniştilor care intră în contact direct cu el. Dacă această fascinaţie este prezentată sub forma acceptării sincere și necondiţionate, oamenii devin deschişi şi manifestă un grad scăzut de rezistenţă  în exprimarea emoţiilor, sentimentelor şi conflictelor interioare, pentru atunci se simt înţeleşi şi acceptaţi, aşa cum sunt ei.
      Senzaţia că ar fi controlaţi sau manipulaţi poate să activeze mecanisme de rezistenţă şi apărare iar relaţia terapeutică intră într-un colaps condiţionat de timp timp - eficiență, ce este controlat de client şi terapeut deopotrivă. O comunicare deschisă, provocată de terapeut, poate decongestiona situaţia prin identificarea şi punerea în discuţie a motivelor care au generat blocajul terapeutic.
            Exista clienţi care vin pregătiţi cu diagnostice şi soluţii, iar principala preocupare este obţinerea acordului terpeutului în legătură cu planul său. Ca psihoterapeuți este bine să îl ascultăm. El are întotdeauna soluţiile, trebuie doar să îl ajutăm să le formuleze şi să le aplice.