Codul deontologic al profesiei de psiholog - Cap. V - Principiile fundamentale in exercitarea profesiei de psiholog

Capitolul V
Principiile fundamentale în exercitarea profesiei de psiholog
Art. 6. – (1) Principiile fundamentale în exercitarea profesiei de psiholog, denumite și principii deontologice au caracter etic profesional, acestea reprezentând prevederi obligatorii sau recomandări pentru comportamentul și atitudinea psihologilor în exercitarea actului profesional.

(2) Aprecierea în contextul activității profesionale și sociale publice a faptelor psihologilor, se realizează potrivit dispozițiilor prezentului cod deontologic, legii și normelor, precum și altor acte cu caracter normativ aprobate de către forurile de conducere ale Colegiului.
Secțiunea I
Principiul competenței, specializării și integrității profesionale
Art. 7. – (1) Profesia de psiholog se exercită în baza atestatului de liberă practică, potrivit treptelor de specializare și specialităților profesionale, atestate de către Colegiu, raportate la competențele profesionale reglementate.
(2) Profesia de psiholog se exercită prin una dintre formele de exercitare ale profesiei de psiholog, înregistrate în Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România, Partea a II-a, în România neputând exista mai multe standarde de calitate în serviciile psihologice. Standardele de calitate în serviciile psihologice se stabilesc de către Colegiu, în condițiile legii.
(3) Psihologii acționează profesional și reprezintă corpul profesional al psihologilor cu respect, demnitate și onestitate.
(4) Între psihologi și beneficiarii serviciilor psihologice relațiile sunt bazate pe onestitate, probitate și spirit de dreptate, astfel încrederea nu este pusă sub semnul îndoielii.
(5) Psihologii nu pot utiliza metodele și tehnicile de evaluare și asistență psihologică ca instrument de represiune politică și socială. De asemenea, este interzisă utilizarea oamenilor în calitate de subiecți de experimentare, fără acordul prealabil scris al acestora.
Secțiunea a II-a
Principiul responsabilității științifice și profesionale
Art. 8. – (1) Psihologii au obligația să se asigure că metodele și tehnicile de evaluare și asistență psihologică pe care le utilizează sunt adecvate obiectivelor serviciilor psihologice ce urmează să le presteze către beneficiari.
(2) Psihologii au obligația să utilizeze metodele și tehnicile de evaluare și asistență psihologică potrivit instrucțiunilor de utilizate puse la dispoziție de către producător sau distribuitor, cu avizul Colegiului, astfel încât să nu pună în pericol viața, precum și integritatea fizică și psihică a beneficiarilor.
(3) Psihologii au obligația să se asigure ca metodele și tehnicile de evaluare și asistență psihologică standardizate care urmează să fie utilizate în activitatea profesională sunt avizate de către Comitetul Director al Colegiului.
(4) Psihologii care utilizează în activitatea profesională metode și tehnici de evaluare și asistența psihologică nestandardizate, sunt obligați să informeze și să obțină consimtământul prealabil al beneficiarului direct.
(5) Metodele și tehnicile de evaluare psihologică nestandardizate și nevalidate nu pot fi utilizate pentru psihodiagnoza care conține clasificări și ierarhizări de orice formă sau care pot aduce atingere imaginii persoanei.
(6) Pentru specialitățile în care standardul de calitate prevede obligația utilizării metodelor și tehnicilor standardizate, psihologii pot utiliza în activitatea profesională o probă nestandardizată, în scopul validării acesteia.
Secțiunea a III-a
Principiul independenței, nediscriminării și imparțialității profesionale
Art. 9. – (1) Complexitatea îndatoririlor care îi revin psihologului impune din partea acestuia o independenţă deplină, liberă de orice presiune, îndeosebi de cea derivată din propriile sale interese sau datorată influenţelor externe. Această independenţă este, de asemenea necesară atât pentru încrederea în actul psihologic, cât şi pentru încrederea în oportunitatea și necesitatea serviciilor psihologice în genere. Prin urmare, psihologul trebuie să evite orice prejudiciere a independenţei sale şi să vegheze pentru a nu neglija etica/deontologia sa profesională din dorinţa de a crea o situație comodă unor beneficiari ai serviciilor sale sau chiar terţilor.
(2) Independenţa profesională este necesară atât în activitatea psihologilor, cât şi a beneficiarului serviciilor sale, iar evaluarea sau intervenția psihologică efectuată de către psiholog beneficiarului serviciilor sale nu este valabilă atunci când ea este realizată din interes personal ori sub efectul unei presiuni externe.
(3) Activitățile psihologice pot fi realizate și în echipe profesionale, în care activitatea și decizia profesională este unică și colectivă. În această situație, psihologii vor formula un psihodiagnostic general comun. În cazul în care nu se poate formula o concluzie unitară se va solicita o altă opinie de specialitate.
Secțiunea a IV-a
Principiul asigurării demnității și respectului pentru ființe
Art. 10. – (1) Psihologul acționează întotdeauna pentru oameni și în interesul acestora, valoarea socio-economică a activității de psiholog fiind recunoscută prin lege. Psihologul este obligat să manifeste preocupare, empatie, respect și înțelegere față de beneficiari și față de problemele acestora, acționând întotdeauna fără manifestări de autoritate și fără să exploateze situația beneficiarului serviciilor psihologice.
(2) Psihologul prestează serviciile psihologice nediscriminatoriu, indiferent de situația socio-economică, politică, religioasă, rasială, etnică, sexuală, culturală, de vârstă, sau de altă natură a beneficiarului/persoanei care solicită prestarea serviciilor psihologice.
(3) Psihologul respectă în același timp valori umanitare, determinate însă și de natura profesiei sale, astfel încât acesta trebuie să aibă în vedere, întotdeauna, asigurarea respectului și demnității umane, acționând pentru ameliorarea afecțiunilor de ordin psihologic, precum și pentru evitarea sau eliminarea efectelor unor evenimente tragice din viața oamenilor.
(4) Psihologul are în vedere întotdeauna interesul superior al copilului minor, serviciile psihologice sunt parte componentă a serviciilor de sănătate, acestea fiind benefice copilului minor în procesul său de dezvoltare psihică.
(5) Ca membru al societății, psihologul acționează întotdeauna pentru soluționarea problemelor sociale, intervenind în limita posibilităților și competențelor sale, precum și a condițiilor în care acestea se manifestă, în vederea soluționării sau ameliorării lor.
Secțiunea a V-a
Principiul primordialității interesului ființei umane
Art. 11. - În toate deciziile profesionale cu caracter psihologic, psihologul trebuie să se asigure că interesul şi binele fiinţei umane prevalează interesului societăţii ori al ştiinţei.
Secțiunea a VI-a
Principiul liberei concurențe profesionale
Art. 12. – (1) Psihologul este un profesionist persoană fizică și nu un comerciant, acesta nu realizează acte de comerț, ci acte profesionale, specifice profesioniștilor liberali, astfel incat psihologul trebuie să acționeze liber într-o piață concurențială bazată numai pe competența profesională și nu în funcție de situația economică.
(2) Psihologul este autorizat să informeze beneficiarii despre serviciile psihologice pe care le oferă, cu condiţia ca informaţia să fie fidelă, veridică şi cu respectarea secretului profesional.
(3) Publicitatea personală efectuată de către un psiholog, indiferent de mijlocul media utilizat: presa, radioul, televiziunea, comunicarea comercială electronică sau altele, este autorizată în măsura în care ea prezintă titlul profesional al psihologului, treapta sa de specializare, specialitățile profesionale în care este atestat, forma de exercitare a profesiei, precum și portofoliul de clientelă, fără a da relații despre cazurile soluționate, opiniile beneficiarilor, rezultatele înregistrate, prețuri/onorarii sau calitatea serviciilor prestate. Oferta individuală de servicii psihologice către beneficiar poate cuprinde descrierea serviciilor, prețul și portofoliul de clientelă.
(4) Psihologul realizează intervenții psihologice unice, astfel încât acesta nu poate aprecia valoarea sau oportunitatea intervențiilor psihologice ale altor psihologi sau comparativ cu alți psihologi, nu poate formula puncte de vedere cu privire la actele profesionale ale altui psiholog, realizată sub titlul profesional de psiholog și nu poate interveni în niciun fel în relația stabilită de către un alt psiholog cu clientul acestuia, cu excepția activității de supervizare profesională.
(5) În cazul în care opinia psihologului privește un act de autoritate sau un act eliberat de către o instituție/persoană juridică aceasta este admisă.
(6) Activitatea psihologului are în vedere valoarea socială a acestei profesii pentru societate, acesta neputănd urmări ca scop al activității sale profesionale numai obținerea de foloase materiale.
Secțiunea a VII-a
Principiul evitării conflictului de interese
Art. 13. – (1) Psihologul trebuie să evite situația în care ar putea să planeze suspiciuni în legatură cu interesul său față de un beneficiar. Psihologul trebuie să acționeze întotdeauna dintr-o singură poziție profesională, acesta nu trebuie să se prezinte ca apropiat, rudă, sfătuitor şi nici ca reprezentantul sau apărătorul unuia dintre beneficiarii serviciilor psihologice.
(2) Psihologul trebuie să se abţină să colaboreze cu un beneficiar, atunci când se iveşte un conflict de interese, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independenţa sa riscă să fie ştirbită.
Secțiunea a VIII-a
Principiul confidențialității și păstrării secretului profesional
Art. 14. – (1) Prin însăşi natura misiunii sale, psihologul este depozitarul secretelor beneficiarului serviciilor psihologice şi destinatarul informațiilor sale de natură confidenţială. Fără o garanţie a confidenţialităţii, încrederea în profesia de psiholog și în activitatea psihologului nu pot exista.
(2) Obligaţia psihologului cu privire la secretul profesional serveşte atât beneficiarului serviciilor psihologice cât și psihologului, fiind în acord cu Constituția României.
(3) Obligația psihologului cu privire la confidențialitatea și secretul profesional nu este limitată în timp.Confidențialitatea și secretul profesional sunt recunoscute ca fiind deopotrivă, drepturi şi îndatoriri fundamentale ale psihologului.
(4) Psihologul stabilește prin contractele încheiate și prin regulamentele interne ale formei de exercitare ale profesiei, obligația angajaţilor săi şi a oricărei persoane care colaborează cu acesta în activitatea sa profesională, să respecte confidențialitatea și secretul profesional.
(5) Psihologul nu poate fi obligat de către angajator sau de către o altă persoană neautorizată să comunice datele confidențiale sau secretul profesional, cu excepția prevederilor exprese ale legii, la solicitarea instanței de judecată.
Secțiunea a IX-a
Principiul informării și obținerii consimțământului prealabil
Art. 15. – (1) Serviciile psihologice furnizate de către psihologi sunt necesare și utile oricărei persoane, în funcție de nevoile fiecăreia, acestea însă se realizează în anumite condiții, cu o anumită metodologie specifică, prezentând uneori în funcție de beneficiar anumite particularități și riscuri, despre care psihologul are obligația de a informa beneficiarul.
(2) Accesul la serviciile psihologice este liber, însă condițiile, scopul, durata, procedurile și metodele utilizate, riscurile, beneficiile, limitele confidențialității actului psihologic, precum și dreptul beneficiarului de a întrerupe sau de a se retrage oricând din sedința psihologică, trebuie să fie cunoscute de către acesta înainte de prestarea serviciilor.
(3) Nicio evaluare/intervenţie psihologică nu se poate efectua decât după ce beneficiarul direct şi-a dat în scris consimţământul prealabil, liber şi în cunoştinţă de cauză. În aceleași condiții, consimţământul se poate retrage în orice moment al evaluării/intervenției psihologice de către beneficiar.
(4) Dispoziţiile privind retragerea consimţământului sunt valabile şi în ceea ce priveşte consimţământul exprimat, în condiţiile legii, de către altă persoană sau instituţie, decât beneficiarul direct al evaluării/intervenției psihologice.
(5) Atunci când, din cauza unei situaţii de urgenţă, nu se poate obţine consimţământul prealabil scris al beneficiarului, se va putea proceda imediat la orice evaluare/intervenţie psihologică indispensabilă din punct de vedere psihologic și al stării de sănătate, în interesul beneficiarului. În situații de urgență nu mai este necesar consimțământul prealabil al reprezentanților legali pentru beneficiarul incapabil.
(6) Atunci când, potrivit legii, din cauza unei boli psihice sau unei alte cauze, beneficiarul direct nu are capacitatea de a consimţi la o evaluare/intervenţie psihologică, aceasta nu se poate efectua fără acordul reprezentantului său legal ori fără autorizarea unei autorităţi sau a unei persoane desemnate prin lege, ori a unei instanţe de judecată.
Art. 16. – (1) În cazul în care beneficiarul direct al serviciilor psihologice este un copil minor sau o altă persoană aflată sub tutelă, psihologul este obligat să obțină acordul și consimțământul pentru evaluarea sau asistența psihologică, de la cel puțin unul dintre reprezentanții legali ai acestora.
(2) Evaluarea psihologică a copilului minor nu poate fi împiedicată în niciun fel de către reprezentanții legali ai acestuia, dacă aceasta este necesară pentru evaluarea stării de sănătate a copilului, în interesul superior al acestuia. Intervenția psihologică ce are efect asupra psihicului minorului (psihoterapie, consiliere psihologică, intervenție logopedică, etc.) poate fi realizată în cazul în care copilul minor sau reprezentanții legali ai acestuia sunt de acord.
(3) În cazul situațiilor de urgență, pentru a realiza o evaluare sau o intervenție psihologică, reclamată de starea psihică a beneficiarului direct, precum și de alte condiții critice de mediu, psihologul poate aprecia oportunitatea obținerii acordului precum și a consimțământului prealabil al reprezentanților legali, în acest caz operând forța majoră.
(4) Rezultatele evaluării sau intervenției psihologice realizate de către psiholog în condițiile alin. (3) nu pot fi emise sub forma unor rapoarte de evaluare/expertiză psihologică în cauze civile sau de familie, pentru a fi utilizate de către reprezentanții legali, în vederea obținerii unor drepturi personale, evaluările/intervențiile psihologice fiind realizate numai în vederea evaluării/ameliorării stării psihice a beneficiarului direct și înaintării unor recomandări de specialitate.
(5) În avizele sau rapoartele elaborate pe baza evaluărilor psihologice ale copilului minor sau ale persoanelor aflate sub tutelă, realizate în condițiile alin. (2) și (3), psihologii sunt obligați să precizeze dacă acestea pot/nu pot fi utilizate de către reprezentanții legali în vederea obținerii unor drepturi personale, inclusiv pentru încredințarea minorului, rezultatele/recomandările elaborate de către psiholog neavând valoare de expertiză, fiind realizate în condiții care reclamau urgenta evaluare sau intervenție psihologică.
(6) Evaluările/intervențiile psihologice realizate la cererea/cu aprobarea expresă a instanțelor de judecată, au caracter obligatoriu, psihologul fiind absolvit de orice responsabilitate cu privire la nerespectarea condițiilor de obținere a acordului din partea beneficiarului direct sau a reprezentanților legali ai copilului minor. Evaluările psihologice realizate în aceste condiții au caracterul unor expertize psihologice judiciare.
(7) Psihologul, în funcție de vârsta și gradul de maturitate al beneficiarului minor, în situații de urgență şi numai strict în interesul superior al copilului minor, luând în considerare solicitarea acestuia, poate realiza evaluarea psihologică fără acordul reprezentanților săi legali, cu condiția anunțării de îndată a acestora sau a autorității tutelare.
(8) În cazul în care evaluarea psihologică a copilului minor a fost realizată numai în prezența unui singur părinte, psihologul este obligat să menționeze în raportul eliberat, imposiblitatea evaluării psihologice a relației acestuia cu celălalt părinte.
Secțiunea a X-a
Principiul formării profesionale continue
Art. 17. – (1) Psihologii, ca și profesionişti liberali, au o responsabilitate univocă de a-și menţine nivelul de competenţă în domeniul lor de activitate şi de a participa la formarea și dezvoltarea profesională continuă pe parcursul întregii lor activităţi profesionale.
(2) Beneficiarii, care solicită serviciile profesionale, sunt îndreptățiți să beneficieze de servicii profesionale realizate de către psihologi care să dețină în mod actualizat cunoştinţele și informațiile din domeniul lor de activitate. Actualizarea cunoștințelor profesionale se poate realiza potrivit modalităților de formare profesională continuă reglementate.
(3) Psihologul se informează cu privire la noile descoperiri științifice în domeniul psihologiei și transmite, în grupurile profesionale, informațiile dobândite în activitatea sa.
Secțiunea a XI-a
Principiul confraternității și colegialității
Art. 18. – (1) Confraternitatea impune ca relaţiile dintre psihologi să fie bazate pe încredere, spre interesul beneficiarului serviciilor psihologice, cât şi pe baza criteriului evitării oricărui comportament susceptibil să împieteze bunei reputaţii a profesiei de psiholog.
(2) Confraternitatea nu trebuie să pună niciodată în opoziţie interesele psihologilor cu interesele beneficiarului serviciilor psihologice.
(3) Psihologul recunoaşte drept confrate pe orice psiholog dintr-un alt stat-membru al Uniunii Europene și manifestă faţă de acesta un comportament colegial şi loial, în condiții de reciprocitate.
Secțiunea a XII-a
Principiul nemedierii relației psiholog-beneficiar/pacient
Art. 19. – (1) Orice decizie profesională a psihologului se bazează pe examinarea personală şi nemediată a beneficiarului direct, de către psihologul examinator.
(2) Raportul contractual dintre psiholog și beneficiarul serviciilor psihologice se încheie în mod direct, fără intermediari.
(3) Onorariul aferent desfășurării activității psihologice este negociat, în mod direct, de către psiholog, ca titular al formei de exercitare a profesiei, cu beneficiarul serviciilor psihologice.
(4) Salariul aferent desfășurării activității psihologice este negociat, de către psiholog, în mod direct cu angajator/beneficiarul contractual.
Secțiunea a XIII-a
Principiul obligației de mijloace în activitatea psihologică
Art. 20 - Psihologul îşi dedică întreaga competență, ştiinţă şi pricepere pentru interesul beneficiarului/pacientului său şi va depune toată diligenţa de care este capabil pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum de garanţii în raport de condiţiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit.
Sectiunea a XIV-a
Principiul dreptului beneficiarului la o a doua opinie în specialitate
Art. 21. – (1) În toate situaţiile, psihologul va respecta dreptul beneficiarului direct de a obţine o a doua opinie de specialitate.
(2) În cazul în care beneficiarul doreşte să efectueze o altă examinare psihologică, psihologul examinator iniţial poate să efectueze reexaminarea, după cel putin 72 de ore de la efectuarea examinării psihologice iniţiale.
(3) În cazul în care beneficiarul este nemultumit de concluziile examinării psihologice iniţiale şi doreşte o a doua opinie de specialitate, aceasta va putea fi realizată de către un alt psiholog, după cel puțin 72 de ore de la examinarea psihologică iniţială.
(4) În cazul constatării riscului de adicţie, prezent în cazul beneficiarului, psihologul care efectuează reexaminarea sau psihologul căruia i s-a solicitat cea de a doua opinie de specialitate, solicită beneficiarului direct să prezinte dovada realizării unui consult medical de specialitate, iar în cazul în care se confirmă adicţia să prezinte dovada că se află în îngrijire de specialitate.
Secţiunea a XV-a
Principiul obligaţiei de finalizare a activităţii psihologice
Art. 22. - (1) Psihologul se va asigura că beneficiarul direct a fost informat cu privire la natura şi limitele relaţiei psiholog-beneficiar/pacient, că are o aşteptare corectă cu privire la rezultatele actului psihologic şi la serviciile psihologice pe care acesta urmează să le primească.
(2) Odată încheiat contractul de prestări-servicii psihologice, psihologul este obligat să ducă la îndeplinire toate sarcinile asumate, aşa cum rezultă din conţinutul contractului încheiat.
(3) Refuzul evaluării/intervenţiei psihologice poate avea loc, strict în condiţiile legii sau dacă, prin solicitarea formulată, persoana în cauză îi cere psihologului acte de natură a-i ştirbi independenţa profesională, a-i afecta imaginea sau valorile morale sau dacă apreciază că solicitarea nu este conformă cu principiile fundamentale ale exercitării profesiei de psiholog.
(4) În toate cazurile, psihologul îi va explica beneficiarului motivele care au stat la baza refuzului său, se va asigura că prin refuzul furnizării serviciilor psihologice, viaţa sau sănătatea persoanei în cauză nu sunt puse în pericol şi, în măsura în care refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale, va îndruma persoana în cauză spre un alt psiholog sau o altă formă de exercitare a profesiei.